Actualitate

Tradiții creștine românești de sărbătoarea Paștilor

2840

Sărbătoarea Sfintelor Paști este un moment de bucurie și de luminare pentru fiecare creștin care a „suferit” din pricina dorului pentru Hristos. În acest moment este oprit postul de 40 de zile (Postul cel Mare), pentru a ne bucura și a fi în sărbătoare pentru Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Drept aceea, românii nu numai că așteaptă sărbătoarea aceasta, ci caută ca toate lucrurile să fie puse într-o bună rânduială de la curățenia locuințelor și până la preparatul bucatelor specifice perioadei Pascale. Tradiția, lăsată din moși-strămoși și respectată cu sfințenie de românii de astăzi, ne indică faptul că preparatele specifice acestei perioade a Paștilor: pasca, cozonacii, ouăle roșii și mielul pascal au și o simbolistică aparte.

Astfel, pasca este simbol al pâinii binecuvântată de Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Femeile pentru prepararea ei foloseau făină de grâu, lapte și brânză de vaci de cele mai multe ori, iar uneori făina de grâu o amestecă cu făină de porumb. Pasca diferă de la zonă la zonă și în funcție de diversitatea preparatelor de care dispun gospodinele.

Cozonacul (în formă alungită) este simbol al mormântului în care a fost pus Mântuitorul după ce a fost coborât de pe Cruce.

Un alt preparat specific sărbătorii Paștilor sunt ouăle roșii. Acestea au o mulțime de simboluri, însă vom face referire doar la cele specifice românilor. Astfel că: culoarea roșie reprezintă sângele Mântuitorului; ciocnitul lor simbolizează Învierea lui Iisus Hristos, iar coaja oului simbolizează piatra mormântului pe care Mântuitorul a spart-o și a Înviat. România este printre puținele țări care a ridicat la nivel de artă acest obicei al înroșirii ouălor, diferind de la zonă la zonă și de la creator la creator.

Mielul este, prin excelență, animalul de sacrificiu al Sărbătorii Paștilor, devenind astfel mielul pascal. Ceea ce face din el să devină o victimă sunt chiar însușirile sale: puritate, inocență, simplitate și blândețe. Mielul îl simbolizează pe însuși Domnul nostru Iisus Hristos, purtător al acelorași însușiri.

 

(Pr. Cristea Ioan, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Coasta Măgurii)


Articole postate de același autor
2698

Atenție la dragostea față de frățiori

La finalul predicii rostite duminică într-o biserică din München, PS Sofian Brașoveanul a ținut să se adreseze direct copiilor prezenți la slujbă pentru a le oferi câteva învățături din Pilda fiului risipitor. Părintele episcop vicar i-a învățat să se ferească de invidie, să asculte și să îi înțeleagă pe părinți, să prețuiască dragostea lor. Viața […]