Actualitate

Te faci mucenic, mărturisind credinţa cea bună

4331

Zis-a avva Atanasie:

„De multe ori zic unii dintre voi: Unde sunt acum prigoanele și pătimirile? Acum, în loc de prigoană şi chinuri, te mustră conștiința să mori pentru păcate, să omori mădularele cele de pe pământ, și iată vei fi mucenic de a ta voie. Atunci se luptau cu împărații și cu dregătorii. Ai și tu acum ca potrivnic pe diavolul, împăratul păcatului, și dregători – pe draci. Atunci aceia le puneau înaintea mucenicilor capiștea și jertfele și urâta închinăciune a diavolului celui mincinos. Cunoaște cu mintea ta că sunt și astăzi capiști și jertfe și idoli mincinoși ai cugetului în suflet: capiște, adică, nesățioasa lăcomie și jertfe, îndulcitoarele pofte, iar idoli, duhul poftelor. Că acela ce slujește desfrânărilor și se îndeletnicește cu desfătări, acela s-a lepădat de Hristos și idolului se închină, că are în sine urâta și trupeasca dulceață.

Și iarăși, de se biruiește cineva de mânie și de iuțime, de nu-și va tăia sălbăticia patimii acesteia, de Iisus s-a lepădat și se închină mâniei care este semn de turbare. Iar cel ce este iubitor de arginți și iubitor de dulceți, și își închide îndurările sale față de fratele său și nu miluiește pe aproapele său, acela s-a lepădat de Iisus și idolilor slujește, că se închină făpturii mai mult decât Făcătorului, iar iubirea de arginți este rădăcina tuturor răutăților.

Deci, de te vei înfrâna de acestea și de te vei păzi de patimile cele sălbatice, ai călcat idolii și te-ai lepădat de credința cea rea și te faci mucenic mărturisind credința cea bună”.

 

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 239-240)


Articole postate de același autor
1953

Episcopul Victor (Koțaba), Vicarul Mitropoliei Kievului: ”Nu există intenții care să justifice răul războiului”

Episcopul Victor de Baryșivka a subliniat că astăzi războiul i-a unit pe toți cetățenii ucraineni fără excepție. Vicarul Mitropoliei Kievului, episcopul Victor (Koțaba) a notat că războiul este un rău în primul rând din cauza faptului că victimele acestuia devin copiii. Vlădica a scris despre acest lucru pe canalul său de Telegram. „Odinioară, marele scriitor rus Feodor Dostoievski […]