Sfaturi duhovnicești
2881

Precum apa stinge focul, așa milostenia pierde păcătul

Ecleziastul zice: „Precum apa stinge focul, așa milostenia pierde păcătul”. Zice iarăşi marele Ambrosie: „Mare cu adevărat este puterea milosteniei, căci râul dragostei acesteia şterge mulţimea păcatelor, în aşa fel încât, dacă Judecătorul este mânios împotriva celui ce a păcătuit şi voieşte să-l pedepsească, cu puterea milosteniei îl iartă”. N-a găsit alt mijloc Proorocul Daniil […]

Sfaturi duhovnicești
7361

Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus!

L-au ntrebat fraţii: Ce alte fapte bune sunt mai necesare monahilor? – Întâi, neieşirea din mănăstire. Călugărul nu trebuie să iasă, dacă se poate, niciodată din mănăstire; iar dacă iese, numai la mare nevoie şi pentru un ceas-două. Apoi, repede să se întoarcă la mănăstire. Pentru că i se răceşte sufletul, îi slăbeşte credinţa, îi […]

Societate
3444

Băncile școlii, banii și un părinte adecvat

Istorioara aceasta a povestit un prieten vechi de-al meu, care deținea o afacere destul de profitabilă, dar prin felul său, nu arăta ca un businessman împlinit, purta haine obișnuite, de obicei pantaloni sportivi, un tricou și se deplasa cu bicicleta sau pe jos. La școală, unde învăța fiica sa, un grup de părinți a decis să schimbe băncile din […]

Societate
5026

Preotul care îşi dedică viaţa şi banii sărmanilor: „Îmi vine să intru în pământ când ştiu că sunt oameni care n-au o bucată de pâine“

De opt ani, un preot din judeţul Vaslui încearcă să schimbe viaţa oamenilor din satul pe care îl păstoreşte, venind în sprijinul familiilor sărmane şi luptând să-i salveze de la analfabetism pe copiii care vor să renunţe la şcoală. Preotul Vasilică Paraschiv Mihai are 37 de ani, iar din anul 2007 slujeşte la în satul […]

Pilde ortodoxe
4687

Tu nu faci nimic ca să mă ajuţi în vreun fel!

S-a întâmplat chiar la începutul războiului. Mi-a povestit un preot din Moscova. O rudă de-a lui locuia în Moscova. Soţul acesteia era pe front şi rămăsese singură cu copiii. Trăiau de pe o zi pe alta, iar ea nu mai putea suporta să-i vadă chinuindu-se. La un moment dat, femeia deznădăjduită se gândea să-şi pună […]

Pilde ortodoxe
8038

Cât cântăreşte o rugăciune?

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu poate munci, […]

Sfaturi duhovnicești
7972

Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră

Dumnezeu a dat mare har dumnezeiesc omului. Libertatea de a alege. Dumnezeu nu-l forţează să se mântuiască, nu i-a luat libertatea. Din această cauză, noi, folosind libertatea de a alege spre patimi, alungăm harul lui Dumnezeu de la noi, asta mai ales prin egoism şi mândrie. Cum văd eu lucrurile, astăzi omenirea s-a schimbat. Înainte […]

Familia
6125

Bogații care au găsit fericirea

A fost odată, într-un ținut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci și cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare. Toți ziceau: – Ce fericit este Ilie! Are la avere de nu-i mai dă socoteală. N-are de ce să moară. Mai multe nenorociri se abătură asupra casei […]

Pilde ortodoxe
11277

Frate… nu cârti. Aşa-i voia Domnului!…

Uneori, neînţelegând voia lui Dumnezeu, nouă, oamenilor, anumite lucruri care se petrec sub soare, ni se par nedrepte. Şi aproape suntem ispitiţi să cârtim şi să ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Iată de ce literatura duhovnicească este foarte bogată la acest capitol, şi ne spune că, şi atunci când unele lucruri ni se par absurde, […]

Societate
3099

O masă caldă pentru 2.500 de copii din trei judeţe sărace

World Vision România a lansat programul „Pâine şi Mâine”, prin intermediul căruia va fi oferită zilnic o masă caldă copiilor săraci din mai multe zone defavorizate. Într-o primă etapă, 2.500 de copii din judeţele Vaslui, Dolj şi Vâlcea vor mânca la şcoală un prânz care să asigure nutriţia necesară dezvoltării optime şi vor participa timp […]