Educația creștină
4384

Amintiri minunate despre Părintele Constantin Sârbu

„Din cauza tulburărilor de la biserica din cartierul în care locuiam, toată lumea de acolo s-a împrăştiat. Eu am început să mă rog zilnic, să citesc Paraclisul Maicii Domnului, cu rugămintea să-mi arate unde să mă duc, întrucât aveam nevoie de hrană pentru suflet. Într-o noapte, am visat un tânăr îmbrăcat într-o cămaşă lungă, albă, […]

Sfaturi duhovnicești
15421

O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi…

  – Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte? – Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu […]

Catehism
15932

Care este sensul binecuvântării, în general, şi care este valoarea ei?

Atunci când un credincios se apropie de un preot să-i ceară binecuvântare, Domnul îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul, pe credincios. Astfel, preotul este transmiţătorul harului lui Dumnezeu. Se sărută, de fapt, nu mâna preotului, ci mâna Domnului. Să presupunem că vrem să primim binecuvântarea Domnului şi dorim să ştim cu exactitate dacă ne-a […]

Sfaturi duhovnicești
4431

„Fără uitare, iertarea devine o vorbă goală“

Iertarea greşiţilor noştri e simplă, elementară şi lesnicioasă. Omul de treabă iartă fără a se lăsa prea mult rugat şi de îndată dă glas magicei formule atât de proprie fiinţei simţitoare şi gânditoare: te iert, Dumnezeu să ne ierte pe toţi. Domnul însuşi ne-a poruncit sa iertăm oricând şi ori de câte ori va fi […]

Sfaturi duhovnicești
8775

Faceţi milostenie sufletească!

Faceţi milostenie sufletească în fiecare zi, că milostenie trupească nu prea avem de unde. Ce înseamnă milostenie sufletească? Să iei o carte sfântă sau Noul Testament şi să mergi la un creştin bolnav, la o bătrânică, la un om sărac şi să îi citeşti de acolo un capitol sau să faceţi rugăciune, să citiţi un […]

Tineret
4686

Ce recunoaşte o femeie când se vopseşte?

Împopoţănările de acum sunt o boală relativ nouă, dar veche totodată. Cine se ascunde în spatele aurăriei, decât cel care simte că pe dinăuntru nu are nimic! Eu n-am văzut fete simple şi curate împopoţănându-se. Părintele Vasile Mihoc avea o vorbă pe când noi eram studenţi şi ironiza un pic, şfichiuia pe tantile care se […]

Sfaturi duhovnicești
3131

„Nu vreau să merg la biserică pentru că preotul este aşa şi pe dincolo…”

Zic unii: „Nu vreau să merg la biserică pentru că preotul este aşa şi pe dincolo…”. Dar cel care invocă un astfel de argument şi contestă autoritatea preoţiei nu are dreptate. Preoţia, aşa cum învaţă Biserica Ortodoxă, nu-şi pierde valoarea, dacă preotul care săvârşeşte Taina nu este în regulă. Ar fi fost vai şi amar dacă preoţia […]

Educația creștină
4342

Cred că nu mă mai iartă Dumnezeu…

Într-o zi a venit la el un om plângând, să se mărturisească.  – De ce plângi, fiule? l-a întrebat mitropolitul. Ce păcate ai făcut?  – Înaltpreasfinţite, am slujit ca preot, fără să fiu preot. Am botezat, am spovedit, am îngropat, am slujit Sfânta Liturghie, am împărtăşit oameni. Am făcut cel mai greu păcat! Eu cred […]

Sfaturi duhovnicești
9536

Cum trebuie să fie soția preotului și cum putem să știm dacă viitoarea preoteasă este vrednică pentru această postură?

Apoi, soția preotului trebuie să fie preoteasă. E musai. Altfel, nu se poate. Și, de vrednică, nimeni nu e vrednic de nimic, ci fiecare e învrednicit de Dumnezeu pentru rolul pe care îl primește, dacă el e vrednic, adică harnic, în împlinirea poruncilor… Altă vrednicie nu există. Și, când Sfânta Biserică îl învrednicește pe soțul […]

Comentariile zilei
2359

Dacă copiii clericilor sunt bine educați şi comportamentul lor în societate e creştinesc, misiunea preotului devine mai ușoară

Educând copiii, educi omenirea” (Sf. Ioan Gură de Aur) Iubiţi fraţi şi surori! Atât pentru preot în parohie, cât mai cu seamă pentru ierarh în eparhie, printre îndatoririle şi misiunile sale pastorale, una dintre cele mai importante este să îndrepte prin cuvânte folositoare, acele obiceiuri şi deprinderi rele, care îl duc pe om la săvârşirea […]