Sfaturi duhovnicești
3963

„Cu iubire veşnică te-am iubit pe tine“

Cum putem vindeca sufleteşte pe cei care cârtesc, defaimă, vorbesc de rău pe aproapele şi nu-şi stăpânesc gândurile, limba şi pântecele? „Cu iubire veşnică te-am iubit pe tine“, zice Dumnezeu. Frate dragă, Dumnezeu, din iubire, te-a ales din mulţimea atâtor oameni. Ţi-a dat viaţă şi te-a aşezat în lumea aceasta. Toţi cu care trăieşti sunt […]

Sfaturi duhovnicești
14273

IPS Bartolomeu Anania – Invidia celor de lângă tine

Mă găseam într-o adunare, destul de numeroasă. Era o masa festivă şi a avut loc un schimb de replici în versuri, un fel de epigrame, între mine şi de către cineva care ma provocase la acest schimb. Săgeţile încrucişate unul asupra celuilalt. Şi, s-a întâmplat ca eu sa recoltez un succes mai mare, şi să […]

Educația creștină
5150

Taina sfintei spovedanii

Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr: – Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât. – Fiule, îi spuse atunci […]

Sfaturi duhovnicești
3344

Cu noi este Dumnezeu. Dar noi suntem cu El?

Zaheu, vameşul cel cufundat în lăcomie şi trădare, „căuta să vadă cine este Iisus” (Luca 19, 3). Noi, cei de azi, ştim cine este Iisus? Majoritatea, dacă am fi oneşti, am răspunde: şi da, şi nu. Da – pentru că-L ştim din Scripturi, din dogme, din predanie, de la cei ce ne vorbesc despre El. Nu – […]

Sfaturi duhovnicești
2779

Frica de Dumnezeu, care intră în inimă, ne vădeşte toate păcatele noastre…

Aşa cum hoţii se feresc de casa păzită de paznici înarmaţi, la fel şi tâlharii spirituali, demonii, ocolesc sufletul rugător. Aşa cum este cu neputinţă ca focul să nască zăpada, la fel nu se poate ca desfătarea slavei trecătoare să nască desfătarea veşniciei. Aşa cum o scânteie poate să aprindă întreaga pădure, la fel şi o faptă […]

Sfaturi duhovnicești
2789

Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfânt şi nu din ştiinţă

Dacă vrei să ştii cât de mult ne iubeşte Domnul, urăşte păcatul şi gândurile rele şi roagă-te din adâncul inimii ziua şi noaptea, şi atunci Domnul îţi va da harul Lui, vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, iar după moarte, când vei ajunge în rai, şi acolo vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, aşa […]

Sfaturi duhovnicești
4967

Lăcomia pântecelui – păcatul ce ne loveşte de sărbători

Pe Adam neinfranarea pantecelui l-a scos din rai (Sfantul Ioan Gura de Aur)  In zilele minunate de praznuire multi ne comportam nefiresc, implinind din nefericire cuvantul Sfantului Pavel care spune: pantecele e dumnezeul lor (Filipeni 3, 19), asemanandu-ne cu cei pe care Apostolul ii numeste in versetul precedent dusmani ai crucii lui Hristos (Filipeni 3, […]

Sfaturi duhovnicești
5425

Nu judecați pe Hristos pentru păcatele creștinilor

Biserica de multe ori smintește fiindcă există în cadrul său şi oameni care nu sunt desăvârșiți, eroi sau fără cusur, ci păcătoși, imorali și pătimași. Este ca și cum am merge la un spital și ne-am sminti de faptul că în spital există bolnavi. Dar tocmai pentru aceasta se află acolo bolnavii, ca să afle […]

Sfaturi duhovnicești
10665

Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz

Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către […]

Sfaturi duhovnicești
8327

Părintele Gheorghe Calciu – „Hristos este azi mai batjocorit decât oricând…”

„Să ştiţi că nu e o glumă relaţia noastră cu Dumnezeu, să ştiţi că toată această lume, cu toată civilizaţia ei, este un moft. Ai închis ochii şi nu mai ştii nimic de civilizaţie şi de mergerea pe Lună sau pe Marte şi aşa mai departe… Toate sunt mofturi, un singur lucru este adevărat: relaţia […]