Familia
3880

Chemarea mamelor este să ocrotească copiii

Oh, mamelor creștine! Voi care doriți mântuirea copiilor voștri, lucrați pentru aceasta cu frică și cu cutremur! Aduceți-i fără amânare în acest moment pe copiii voștri la Iisus Hristos, îndrumați-i spre Acesta prin pilda voastră de virtute, prin rugăciunile voastre fierbinți, prin Legea lui Dumnezeu, prin Tainele Sfintei Biserici, și vor fi păziți, se vor […]

Sfaturi duhovnicești
6053

Pe măsură ce omul coboară spre smere­nie, se înalţă întru duhovnicesc folos

Pentru ca omul să poată parcurge acest drum duhovnicesc suitor, iată ce îl sfătuiesc practic aceşti sfinţi părinţi ai noştri, de Dumnezeu lumi­naţi! Sfântul Antonie spune că omul trebuie să-şi asume răspunderea greşelilor sale înaintea lui Dumnezeu şi să îndure ispitele. Un avvă spunea că mântuitor lucru este a ne socoti pe noi înşine pricină […]

Sfaturi duhovnicești
3061

Pocăința atrage Duhul Sfânt mai mult ca orice

Cât priveşte pocăinţa, această lucrare atotcuprinzătoare zideşte şi păzeşte inima mai mult decât oricare alta. Pocăinţa are un scop minunat şi sfânt. Cel ce se pocăieşte mărturiseşte pe de o parte că Dumnezeul cel viu al Părinţilor noştri este un Dumnezeu drept şi adevărat în toate voile, căile şi judecăţile Sale şi, pe de altă parte, adevereşte că […]

Familia
6088

„Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!”

Să nu pierdeţi nădejdea mântuirii voi, cei care trăiţi după lege cu femei şi educaţi copii, şi să nu căutaţi să vă despărţiţi de ele împotriva poruncii dumnezeiescului Pavel, care spune: „Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!” (I Corinteni 7, 27), căci „cinstită este nunta întru toate şi patul nespurcat; iar pre curvari şi pre preacurvari va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, […]

Sfaturi duhovnicești
5588

Modul cel mai ușor ca să ne mântuim

Lucrurile sunt simple. Noi le complicăm. Pe cât putem, să facem ceea ce e complicat pentru diavol și ușor pentru om. Dragostea și smerenia sunt grele pentru diavol, dar ușoare pentru om. Chiar și unul bolnăvicios, ce nu poate face nevoință, îl poate lovi pe diavol cu smerenia. Într-un minut omul poate deveni înger sau […]

Sfaturi duhovnicești
3830

Cât de minunat ajunge să vadă totul acela care se curăţeşte mereu!

Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au. Sunt gata să-şi ceară iertare şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut; sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat, fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei aşa ceva şi nu tăgăduiesc niciodată că […]

Sfaturi duhovnicești
10575

Pune-ţi nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu!

Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti! Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinţei şi de aceea eşti nefericit şi trist. Nu pricepi că, fie ea cât […]

Sfaturi duhovnicești
5050

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire? Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi […]

Sfaturi duhovnicești
4337

Smerenia e sângele vieții. Nu te poți mântui fără ea

Smerenia vine înainte sau după pocăință? –Fără discuție că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul frumos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat și una și alta, a existat smerenia, care s-a înmulțit în inima și în sufletul tău, iar viața de nevoință o faci pentru că […]

Sfaturi duhovnicești
3885

Sunt căldicel

Eu sunt un căldicel. Sunt căldicel când fac tot posibilul ca mie să-mi fie bine. Sunt căldicel când pe oameni îi învăţ să facă binele, iar eu mă ascund după cuvinte. Sunt căldicel când văd cum oamenii cad în păcate şi nu zic macar o rugăciune pentru acele suflete. Sunt căldicel când văd că se […]