Comentariile zilei
3396

Depresia este o prăpastie abstractă, o cădere în gol…

Mă gîndesc ce limbă exactă și profundă aveam cîndva. De pildă: împuținare sufletească, X suferă de puținătatea sufletului. Este echivalentul „depresiei”. Aparent exprimă același lucru – întristarea peste măsură, în fapt însă exprimă două viziuni total incompatibile despre Om. În primul caz, întristarea este văzută ca o slăbire, micșorare a voinței ce are loc înăuntrul […]

Ştiri interne
4699

Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: Ieromonahul Savatie Baştovoi

În ziua de miercuri,  28 martie 2018, ora 18.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat părintele Savatie Baştovoi, unul din cei mai cunoscuți preoți ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, autor a peste 20 de cărți vândute într-un tiraj cumulat de aproape jumătate de milion de exemplare. Tema discuției: Tema discuției: Tinerii în căutarea dragostei. “Suferim pentru că cei din […]

Sfaturi duhovnicești
4197

Dacă am iertat, să îndrăznim să cerem de la Dumnezeu iertare

Dacă Dumnezeu mă iartă în măsura în care iert, atunci ca să mă ierte nu trebuie ne­apărat să mă schimb? Ajunge să iert la rân­dul meu? Da, dacă ierţi, Dumnezeu te iartă. În Patericul Egiptean se povesteşte o întâmplare. A murit un frate care era cunoscut ca fiind foarte nepăsător. Se mai îmbăta, glumea, nu-şi făcea pravila. […]

Sfaturi duhovnicești
3310

Dacă-ţi ceri iertare de la Dumnezeu, primeşti har

Întreabă cineva dacă este suficient să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu dacă ai greşit în faţa cuiva şi-ţi este ruşine să mergi la acea persoană. Este foarte bine să-ţi ceri iertare de la Dumnezeu. Dar, dacă-ţi ceri iertare de la Dumnezeu, primeşti har şi, dacă primeşti har de la Dumnezeu, nu mai poate să-ţi fie […]

Sfaturi duhovnicești
12925

Dacă nu mă pot lăsa de patimi, mai are rost să mă spovedesc?

Știi cum sună asta? “Dacă tot m-am murdărit, mai are rost să mă spăl?” Sigur că să te spovedești! “De șapte ori dreptul va cădea, dar de fiecare dată se va ridica.” Da ce, mai ai și altă posibilitate? Dumnezeu ne iartă, dar oare și uită păcatele noastre, sau se răsfrâng asupra urmașilor noștri? Dumnezeu […]

Sfaturi duhovnicești
Comentariile zilei
2830

Căderea începe în minte

Ce înseamnă gîndire de gloată? Gîndirea de gloată este atunci cînd argumentul Calității este înlocuit cu argumentul Cantității. De pildă: “toată Europa face așa”, sau “astăzi nimeni nu mai face așa”. “Toți” și “nimeni” nu sînt argumente. În Gîndirea de gloată un lucru devine bun sau rau, moral sau imoral nu prin calitatea și măsura […]

Sfaturi duhovnicești
4207

Fericiţi cei care se văd pe ei înşişi păcătoşi, căci pentru aceştia a venit Hristos!

Dumnezeu ne-a creat cu multă iubire. Trebuie să ne considerăm o viaţă întreagă păcătoşi, chiar dacă am făcut tot posibilul să nu păcătuim? – Da, nu e problema de păcătoşi, v-am spus, muritori, netrebnici, fapt care este foarte adevărat. Dumnezeu vrea să fim realişti şi să privim lucrurile în faţă. Vederea propriilor păcate este izvor […]

Sfaturi duhovnicești
3299

Înţelege că fără Dumnezeu nu poţi face nimic

Părinte, ce putem face dacă am văzut răutatea ce zace în noi, dar nu mai avem pu­tere nici să facem rugăciunile? Cum să ieşim din această stare? – Asta este tot o cercetare a lui Dumnezeu. Atunci cînd omul este mîndru peste măsură, Dumnezeu îi trimite ispite peste puterile lui. Aşa spune şi Sfîntul Iosif […]

Tineret
3343

Este recomandabil să alegem calea cea mai grea?

Este recomandabil, dacă mănăstirea ni se pare mai grea, să alegem mănăstirea sau, dacă lumea ni se pare mai grea, să rămânem în lume? Adică să alegem calea cea mai grea? – Asta-i slavă deşartă. Să ți se pară că alegi tu calea cea mai grea! Ia-ţi calea cea mai uşoară şi vezi dacă o […]