Sfaturi duhovnicești
3325

Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc

Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc. Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea harului lui Dumnezeu. Cu cât mai mult respect au copiii faţă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Şi cu cât sunt mai […]

Sfaturi duhovnicești
8795

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare…

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Şi, din prudenţă, nici nu te stăpâneşte acest har, dar vine unde-i liniştire sufletească, unde fiinţa noastră transformă, ca un mare aparat de reacţie, acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
3045

Nu se întăreşte inima omului cu mâncare, ci harul

Când ţi-ai mulţumit conştiinţa şi eşti în pace cu toţi, posteşti cu plăcere şi n-ai nici o supărare. Mulţumirea sufletească te întăreşte ca să fii sănătos şi cu o bucăţică de pâine şi apă, şi în acelaşi timp, să fii uşor la minte şi la trup. Îi vei întrece şi pe cei ce stau numai […]

Sfaturi duhovnicești
4089

Păziţi-vă de tot cuvântul care răneşte…

Fi-ţi cu multă luare-aminte! Nu lăsaţi nici un gând negativ să pătrundă în inima voastră. Nu nesocotiţi gândurile negative pe care, în însingurarea voastră, le puteţi avea faţă de celălalt. Păziţi-vă de tot cuvântul care răneşte. Aceasta are o foarte mare însemnătate. Aduceţi-vă aminte şi de aceste cuvinte ale lui Hristos: „Nu faceţi altora ceea […]

Familia
4679

Ceea ce vrei să le spui copiilor, spune-le prin rugăciune

Nu-i presa pe copiii tăi. Ceea ce vrei să le spui, spune-le prin rugăciune. Copiii nu ascultă cu urechile. Numai când vine harul dumnezeiesc şi îi luminează aud ceea ce vrem să le spunem. Când vrei să le spui ceva copiilor tăi, spune-i Născătoarei de Dumnezeu, iar ea va rândui totul. Această rugăciune a ta […]

Sfaturi duhovnicești
5227

La Dumnezeu este mult mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru

Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele! şi  Mântuirea stă întru mult sfat,  zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoaştem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Şi nu […]

Sfaturi duhovnicești
3246

Exemplul duhovnicului

Cu toată puterea ta, cinsteşte pe părin­tele tău, şi nu zadarnice să faci rânduielile aceluia ce întru Domnul te-a născut; căci cu un chip ca acesta viclenii draci niciodată nu vor putea asupra ta, că scris este: „Cel ce cin­steşte pe tatăl său, veseli-se-va de fii, şi în ziua rugăciunii lui, auzit va fi. Cel […]

Sfaturi duhovnicești
2940

Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră

Amintiţi-vă de Prorocul Elisei. A luat cojocul şi a lovit apele râului, dar nu le-a despărţit în două, precum făcuse Prorocul Ilie, căci tot ceea ce făcea, făcea fără smerenie, din egoism. Apoi, când s-a smerit şi a văzut că singur nu poate face nimic, a cerut cu smerenie ajutorul Bătrânului său, Prorocul Ilie, şi […]

Sfaturi duhovnicești
4212

„Credincioşi” nenorociţi

Religia noastră este religia religiilor, sau, prin revelaţie, adevărata religie. Celelalte religii sunt omeneşti, găunoase. Ele nu cunosc măreţia Dumnezeului Celui în Treime. Nu cunosc că ţelul, chemarea noastră este să devenim dumnezei după har, să ne asemănăm cu Dumnezeu cel în Treime, să devenim una cu El şi în mijlocul nostru. Aceste lucruri nu […]