Comentariile zilei
5398

Îndemn duhovnicesc la începutul Postului Sfinţilor Apostoli

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, o bună parte dintre credincioşi, cînd vine vorba despre sfintele posturi, cea mai mare atenţie o acordă doar Postului Mare. Această neglijenţă a credincioşilor faţă de posturi e din motivul că majoritatea nu cunosc şi nici nu prea vor să cunoască folosul postului, indiferent care ar fi el. Şi […]

Ştiri interne
Ştiri interne
2873

PS Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni, în mijlocul tinerilor participanţi la tabără

  Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în Episcopia noastră, în perioada 5 – 8 iunie, a fost organizată tabăra de vară: Tinerețea – De la egal la egal amical, de către Sectorul Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret în parteneriat cu Asociația TInerilor Ortodocși din Moldova, unde au fost incadrați 80 tineri […]

Ştiri interne
2188

Sfinţii Constantin şi Elena sărbătoriţi la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

Vineri, 3 iunie 2016. Cînd întreaga Ortodoxie îi cinstește pe Sfinții de Dumnezeu Încoronați, Împărați și Întocmai cu Apostolii Constantin și Elena, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. În dimineața zilei Ierarhul, a fost întîmpinat de slujitori […]

Ştiri interne
2442

Sfînta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni în Duminica Samarinencii

În a V-a duminică după Paşti, numită și Duminica Samarinencii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu creştinii veniţi la rugăciune. În cadrul […]