Sfaturi duhovnicești
5287

Cel ce face ascultare cu dragoste şi cu «Doamne Iisuse» liturghie săvârşeşte…

Părintele spunea că primul păcat care vine din partea raţională a sufletului este uitarea. Adică uităm de binefacerile lui Dumnezeu, de prezenţa lui Dumnezeu, de frica de Dumnezeu… Apoi, din uitare vine răceala. Iar trezvia se naşte din frica de Dumnezeu şi frica de Dumnezeu se naşte din credinţă. Pe urmă zicea bătrânul: „În zadar faci mii de metanii şi […]

Sfaturi duhovnicești
4027

Doamne, spală sufletul meu de păcate…

Străduieşte-te să te simţi necontenit în prezenţa Lui, căci este de faţă şi nu este greu să-I simţim prezenţa, numai să avem inimă curată, credinţă şi dragoste”. O bătrână simplă spunea duhovnicului său: „Eu, părinte, sunt femeie proastă, fără ştiinţă de carte, dar îmi fac treburile mele ca înaintea lui Dumnezeu. Când spăl rufele zic: Doamne, spală sufletul meu de […]

Sfaturi duhovnicești
3944

Dumnezeu nu vrea să fie iubit prin vorbe, ci prin inimă curată şi fapte bune…

Să iubeşti pe Dumnezeu din toată virtutea ta, ca prin toate acţiunile tale să placi Aceluia. După cum cel legat prin căsătorie se străduieşte să placă soţiei, cu atât mai mult monahul trebuie, prin orice mijloace, să placă lui Hristos. „Cel ce păzeşte poruncile Lui (Hristos), rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” (Ioan II, 24). Dumnezeu […]

Sfaturi duhovnicești
31

Pentru rugăciune nu există un timp aparte: ea trebuie săvârşită tot timpul!

Când lucrul nu vă permite să vă săvârşiţi pe deplin pravila de rugăciune, săvârşiţi-o pe scurt. Dar niciodată nu trebuie să vă grăbiţi. Dumnezeu este pretutindeni. Dimineaţa să-I daţi mulţumire şi să-I cereţi binecuvântare cu cuvintele voastre, făcând câteva metanii şi este de ajuns! Cu Dumnezeu niciodată să nu vă purtaţi la întâmplare. Ci întotdeauna […]

Sfaturi duhovnicești
3159

Să nu avem cu Dumnezeu o relaţie interesată

Să nu avem cu Dumnezeu o relaţie interesată, în care eu numai îi cer ceva, ci să avem pur şi simplu o relatie, o relaţie de dragul relaţiei. E ca şi când eu nu m-aş uita niciodata la tine ci m-aş uita la ce aş putea să iau de pe tine. Ce ai tu şi […]

Sfaturi duhovnicești
53

Mai presus de toate, să ne străduim să ne păzim şi să ne păstrăm mintea curată

Din fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor – viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri, din ce în ce […]

Comentariile zilei
227

Crucea în viața creștinului

Suntem în săptămâna ce ne pregătește de Duminica Crucii. Adesea vorbim despre Cruce ca un element de baza al creștinismului, înțelegând că pe ea S-a așezat chiar Dumnezeu, sfințind-o, iar prin Înviere ne-a dat șansa vieții veșnice. Unii cred, alții nu acceptă Crucea, după cum ne spune și apostolul: ”Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, […]

Sfaturi duhovnicești
5498

Duhul gândului smerit dăruiește-l, Doamne, slugii Tale!

Amintiți-vă că porunca despre smerenie este prima poruncă a Fericirilor – iar de vreme ce este prima este și cea mai însemnată. Ați auzit vreodată cuvântul vestit de Dumnezeu prin Proorocul Isaia: Așa zice Domnul, a Cărui locuință este veșnică și al Cărui nume este sfânt: „Sălășluiesc într-un loc înalt și sfânt și sunt cu […]

Sfaturi duhovnicești
4771

Societatea ne invită să ne punem măști după cum vor ceilalți

Știți prin ce face societatea lucrul acesta? Prin ieșirea din realitate, prin ancorarea în virtual. Televizorul, calculatorul, rețelele acestea de socializare nu fac decât să distrugă relația adevărată, reală dintre om și om. Îi creează omului o lume pe care noi o numim virtuală, o lume care îl invită pe acesta să se falsifice oricum […]

Sfaturi duhovnicești
3925

Dumnezeu poate orice, dar nu vrea orice, nu vrea răul, vrea numai binele

Faţă de zeii antici, Dumnezeul monoteist pare înzestrat cu puteri limitate. Zeii făceau orice voiau, pe cînd despre Dumnezeu, Bossuet spune că nici El nu poate face nimic împotriva raţiunii. Şi mai cunoaştem că Dumnezeu nu poate face decât binele. Există oare limite ale puterii divine? Teologii explică deosebind între a voi şi a putea: […]