Tineret
6713

Familia ortodoxă are arme puternice: credința, rugăciunea și harul

Bineînţeles, nici ortodocşii credincioşi nu sunt scutiţi în viaţa familială, conjugală, de ispitele, încercările şi furtunile care pândesc orice familie obişnuită. Se poate spune că aproape orice familie trece în viaţă prin aceleaşi greşeli, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii depăşesc cu succes aceste dificultăţi, se călesc în ele, dobândind o şi mai […]

Familia
Familia
4233

“Sunt căsătorit” înseamnă: sunt robul lui Hristos

Predică ţinută în biserica Sfântului Nicolae din Trikala, Grecia, la 17 Ianuarie 1971, de Arhimandritul Emilian Simonopetritul – Muntele Athos Nimeni nu va tăgădui că cea mai însemnată zi din viaţa unui om, după naştere şi botez, este cea a nunţii. De aceea, nu este surprinzător faptul că mişcările contemporane lumeşti şi instituţionale au ca […]

Familia
4695

Mamele duc mai departe toată frumuseţea credinţei

Mamele au fost şi rămân creştinele care au contribuit la realizarea sfinţilor, savanţilor, a oamenilor de creaţie. Ele sunt cele care au umplut Bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoţi care slujesc neîncetat Liturghia în bisericile şi mănăstirile noastre. Ele sunt cele care au ostenit zi şi noapte, la pieptul lor au ţinut copiii, […]

Vieţile Sfinţilor
7108

Sfinții Adrian și Natalia – icoană a provocărilor familiei creștine contemporane

“Sfinţilor mucenici, care bine v‑aţi nevoit şi v‑aţi încununat, rugaţi‑vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”, așa auzim cântându-se în cea mai fastuoasă slujbă a Sfintei Biserici – Taina Sfintei Cununii. Ne întrebăm, de ce oare dumnezeiștii părinți și imnografi, alcătuitori ai rânduielii Tainei Sfintei Cununii, au ales ca într-unul dintre cele mai importante momente […]

Familia
Familia
11548

Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale…

Viaţa nu este benchetuială, aşa cum cred unii care ajung la nuntă şi apoi cad din cer pe pământ. Nunta este o mare întinsă care nu ştii ce-ţi scoate în cale. Te căsătoreşti cu persoana ce-ai ales-o cu frică şi cutremur, cu multă luare-aminte şi după un an, doi ani, cinci ani îţi dai seama […]

Familia
6042

„Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!”

Să nu pierdeţi nădejdea mântuirii voi, cei care trăiţi după lege cu femei şi educaţi copii, şi să nu căutaţi să vă despărţiţi de ele împotriva poruncii dumnezeiescului Pavel, care spune: „Legatu-te-ai cu femeie? Nu căuta dezlegare!” (I Corinteni 7, 27), căci „cinstită este nunta întru toate şi patul nespurcat; iar pre curvari şi pre preacurvari va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, […]

Familia
8049

Secretele unei familii reuşite

De foarte multe ori, familia are gustul durerii. În spatele uşilor închise, prinde viaţă familia ta, sau a mea, ducând în ea toată suferinţa pe care am acumulat-o unul pentru altul. În orice căsnicie apar momente de suferinţă, de lacrimi, toate pe fondul lipsei de cunoaştere a unor principii simple, dar eficiente, de a trăi […]

Tineret