Sfaturi duhovnicești
8413

Prin munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi

Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă […]

Sfaturi duhovnicești
4708

Când ţi se oferă ceva din iubire, trebuie să primeşti

Șovăiam mereu să primesc daruri, chiar şi din partea unor prieteni, pe care, astfel, îi supăram, fără să vreau. Părintele „văzu” această slăbiciune a mea, în spatele căreia, deşi „idealizată”, se ascundea mândria, şi vru să mă scape de ea. Eu nu-i vorbisem niciodată despre această problemă. Odată, îmi spuse brusc: ‒ Când ţi se oferă ceva […]

Sfaturi duhovnicești
2760

Să vă dedicați studiului cu iubire divină

Încă de foarte tânăr, muncind în Sfântul Munte, Cuviosul Porfirie a conștientizat influența bună pe care o are studierea textelor sacre asupra instruirii, formării și transfigurării conștiinței umane. În legătură cu aceasta, învață următoarele: „Sufletul se sfințește și se curăță prin studierea cuvintelor Părinților, prin învățarea pe de rost a Psalmilor, a locurilor scripturistice, prin […]

Sfaturi duhovnicești
3832

În loc să-ţi pierzi timpul, spune rugăciunea!

Avva Filimon spunea: „Mulţi Sfinţi Părinţi au putut vedea îngerii păzindu-i, lucru pentru care ei se îngrădeau cu tăcerea şi nu vorbeau cu nimeni”. În loc să-ţi pierzi timpul, spune rugăciunea. Şi cu cât indiferenţa şi apatia vin mai vârtos asupra ta, cu atât mai mult ar trebui să te temi de ameninţarea pe care […]

Sfaturi duhovnicești
8994

Harul trebuie să‑l cucerești

Fiecare să știm: ce sunt eu, ce trebuie să fac eu. Pentru că nu trăim ca să dobândim averi, ci menirea noastră este să dobândim harul Duhului Sfânt. Asta este chemarea noastră și asta înseamnă să iei în serios viața. Și harul lui Dumnezeu vine. Harul lui Dumnezeu este un dar. Dar nu întotdeauna harul […]

Sfaturi duhovnicești
3595

Bucuria vine din legătura şi unirea cuiva cu Dumnezeu

Părintele Avacum Lavriotul, cel plin de har, spunea: – Bucuria vine din legătura şi unirea cuiva cu Dumnezeu. Omenirea a fost creată să fie fericită şi nu tristă. Când te bucuri de lucruri rele, cu siguranţă vei plăti pentru această plăcere pe care ai avut-o. Dar bucuria lui Dumnezeu nu cere nici o răsplată. De […]

Sfaturi duhovnicești
2822

Îndumnezeirea se înfăptuieşte prin sălăşluirea lui Dumnezeu în noi

Creştineşte nu putem trăi fără insuflare. Dacă un artist, unul adevărat, trăieşte zi şi noapte chipurile artei sale, noi, creştinii, trebuie să fim cu atât mai cu luare-aminte. Trebuie să depăşim strădaniile artiştilor, pentru a trăi în duhul Evangheliei. Lucrul cel mai însemnat acum este ca Domnul să însufle lupta voastră pentru mântuire. Când se […]

Sfaturi duhovnicești
5251

Câtă frumuseţe e în lumea aceasta!

Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existenţa noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent. Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le […]

Sfaturi duhovnicești
4536

Cum îmi pot găsi pacea și bucuria?

Cum pot să-mi păzesc pacea şi bucuria, să-mi găsesc firescul din mine şi să fiu mai simplu? Simplificaţi-o, pur şi simplu. Până şi întrebarea arată că puneţi cinci întrebări într-una singură. Încercaţi să vă concentraţi pe o singură direcţie de mers. Da? Deci să mergeţi pe o singură direcţie de mers, să aveţi conştiinţa împăcării cu sine, împăcării cu aproapele, să nu-L […]

Sfaturi duhovnicești
5212

Dumnezeu ne-a zidit nu pentru durere, ci pentru bucurie

Mulţime de oameni se întreabă: De ce ne-a zidit Dumnezeu ca să suferim în lumea aceasta felurite boli, scârbe, nenorociri, neplăceri și neizbândiri, de patimi în lăuntrul nostru, din pricina oamenilor răi în afară, de pizma semenilor, de ura vrăjmașilor? Înainte de toate, trebuie să ne fie limpede un lucru: Dumnezeu ne-a zidit nu pentru […]