Tabăra Bucuriei la o nouă ediție

1424

Peste 80 de copii cu vârste între 7 și 12 ani au participat la o nouă ediție a Taberei Bucuriei, desfășurată în cadrul Universității de Stat din Moldova, între 26 iunie și 1 iulie.

Copiii au avut parte de excursii și ateliere desfășurate la diverse muzee din Chișinău (Muzeul de Artă, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Zoologic USM, ș.a) dar și la Mănăstirea Curchi, la Grădina Botanică, inclusiv la serele Grădinii Botanice.

Tabăra a presupus și multiple activități și tehnici creative: pictură, origami, aplicații cu pânză, pictură pe farfurii, pictură cu sfoara, figurine din aluat sărat, și multe altele.

Participanții la tabără au luat parte și la Spartakiada organizată în cadrul Palatului Sporturilor al Universității de Stat din Moldova.

Tabăra s-a încheiat cu înmânarea oficială a diplomelor de participare tuturor copiilor și voluntarilor implicați, precum și cu un frumos concert de final, organizat de copii și voluntari.

Alese mulțumiri transmitem dlui rector USM, Igor Șarov, Pr. Octavian Moșin, dlui Efim Chilari, precum și tuturor celor implicați în organizare.


Articole postate de același autor
1829

ÎPS Arhiepiscop PETRU a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

În Duminica a șasea după Rusalii, 1 august 2021, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit prima Sfântă Liturghie, în Catedrala Episcopală ”Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni. După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, desprins din viața Cuviosului Serafim de la Sarov, explicând totodată și mesajul […]