În fiecare zi slăvesc pe Dumnezeu pentru harismele pe care mi le-a dat. Una dintre ele este răbdarea.
Este ora opt dimineața și într-un cartier al Atenei am luat în taxi o doamnă îmbrăcată și machiată, de parcă ar fi mers la o petrecere de noapte. La radio ascultam foarte încet o emisiune. Doamna, o femeie tânără, îmi spune pe un ton poruncitor:
- Închide radioul!
Când îmi vorbesc poruncitor cei, chipurile, instruiți mă mâhnesc; fiindcă se socotesc mai presus și unii dintre ei mă tratează ca pe un nimic, mă desconsideră, pentru slujba pe care o fac. Pentru mine însă această slujbă este cea mai bună și mai mare slujire. Fiindcă în taxi voi toți vă deschideți sufletul și așteptați să vă înțeleg, să vă compătimesc și să vă ajut pe cât pot în problema voastră, spunându-vă două sfaturi potrivite. De aceea îi rog să-mi vorbească politicos și cu respectul cu care le vorbesc eu.
Pot să ascult orice problemă a voastră, pot să vă fac hatârul și să merg pe drumuri pe care doriți, nebăgând în seamă dacă murdăresc taxiul cu pământ și noroi sau că-l forțez urcând pante mari. Însă nu suport să mă privească cei, chipurile, instruiți ca pe un gunoi, ca pe un nimic. Din fericire, aceștia snt puțini. Dar să nu credeți că mă plec în fața acestora, oricine ar fi el.
Așadar, doamna mi-a cerut poruncitor să închid radioul. De menționat că volumul era atât de mic, încât mă îndoiesc să o fi deranjat. Eu nu am răspuns. Doamna a continuat pe un ton și mai poruncitor și cu mai multă putere:
- Ai auzit ce ți-am spus?
- Am auzit, doamnă, dar nu-l voi închide. Volumul este atât de mic, încât nu vă deranjează, chiar mă îndoiesc de faptul că se aude acolo în spate. Și încă ceva: nu-mi mai vorbiți pe acest ton, căci altfel vă voi da jos.
Aceea a continuat să strige cu mânie:
- Știi cine sunt eu și ce pot să-și fac?
- Cine sunteți?
- Sunt procuroare și pot să te bag în închisoare!
De îndată ce mi-a spus aceasta, am oprit, m-am întors spre ea și i-am spus:
- Doamnă, fiindcă nu știți ce înseamnă respect și pentru că vă dați mare cu stăpânirea pe care o aveți, coborâți jos din mașină!
Doamna a continuat să mă amenințe și să strige. Pe un ton și mai urât mi-a spus să închid radioul și să continui să conduc. Dar fiindcă nu-mi place să mă cert, am făcut următorul lucru: am scos cheia din contact, mi-am luat geanta, am coborât din taxi și am plecat. Am lăsat-o singură să-și verse mânia. După o oră m-am întors înapoi și am luat taxiul.
Această doamnă este procuroare. Gândiți-vă, noi, oamenii cei simpli, care mergem la tribunal să ne găsim dreptatea, atunci când pe scaunul lor stau astfel de oameni, ce dreptate vom găsi! Iată de ce vorbesc în taxi despre dragoste, despre liniștea sufletului, despre Dumnezeu. Căci numai lângă El vei găsi pace, echilibru sufletesc și minte sănătoasă. Doar atunci vei putea să fii corect față de oameni, vei putea înainte de fiecare judecată să te rogi ca să te lumineze Dumnezeu, astfel încât să nu osândești vreun om nevinovat. Câți oameni nevinovați nu sunt oare în închisoare, din cauza unor judecători ca și această doamnă? Dumnezeu să Se milostivească de noi!
“Cu taxiul pe străzile orașului”, Monahia Porfiria, Editura Evanghelismos, pag 221-223.
