Spovedim faptele, gândurile sau stările sufleteşti?
Spovedim toate. În general este bine să începeţi cu lucrurile pe care le-aţi săvârşit. Şi eu mă gândesc câteodată că aş trage câte un ciocan în cap la câte un nenorocit care spurcă televiziunea sau violează copii, dar ăsta e un gând, nedus la capăt!
Sigur că un gând prost tot un gând prost rămâne. Deci la duhovnic mă duc şi spun: „Părinte, sunt un tâmpit pentru că gândesc prost, gândesc omeneşte.” Dar încercaţi să spuneţi şi lucrurile care s-au fundamentat, adică aţi ajuns la fapta cutare.
Mai vine câte o credincioasă, aşa la spovedit, şi spune: „Părinte, am făcut toate păcatele din lume”. „Vai, bunică, matale ai intrat cu avioanele în Worl Trade Center la 11 septembrie?! „Fantastic, domnule!” „Păi nu, părinte, că asta n-am făcut-o.” „Dumneata ai lansat bombele cu fosfor dinspre Israel spre Liban?!” „Nu, părinte, nici asta n-am făcut-o”. „Atunci dumneata l-ai împuşcat pe românul acela aseară la Roma!” „Nu, părinte, nici asta n-am făcut-o”. „Păi atunci, femeie, spune ce-ai făcut, nu ce ţi-a dat dracul în cap să spui că ai făcut.”
Pentru că în învălmăşeala asta a generalizării – şi ăsta e unul din marele păcate ale lumii modrene -, globalismul, universalizarea asta a rostirii duce la pierderea din vedere a personalismului păcatului. Păcatul este, până la urmă personal.
Sigur că pot apărea probleme de alt gen: să se ajungă la nişte amănunte de te rogi să ieşi mai repede de la spovedit, te rogi să n-o iei razna! Adică în niciun caz nu vă apucaţi să-i spuneţi părintelui cum aţi păcătuit, ci doar că aţi păcătuit. Nu-i nevoie să vadă vreo două-trei filme porno sub epitrahil, doar pentru că voi vreţi să-i explicaţi cum aţi săvârşit păcatul, doar ca să vă elibiraţi conştiinţa.
În general, amănuntele acestea absolut picante şi nenorocite nu sunt binevenite la spovedanie, pentru că nu ajută nimănui, decât aceluia care stă la colţ – şi care n-aude ce povediţi, staţi liniştiţi. Între duhovnic şi penitent nu încape diavolul. Doar în slăbiciunea penitentului sau în învârtoşarea rigoristă sau liberală a duhovnicului pot apărea frisoane de îndrăcire, dar nu diavolul!
De asta şi se oftică ăsta la a doua venire, pentru că el vine cu lista de bucate:”Ăsta a făcut asta, asta, asta…gata, focul!”. Dar vine îngerul şi spune: „Da, dar asta a spovedit-o!” şi o bifează. „A spovedit-o şi pe asta” şi bifează. Şi tot bifează, bifează lucruri despre care scărămuşul de serviciu nu ştia nimic. Şi atunci nu mai este focul, ci este Împărăţia lui Dumnezeu! De aia, nu vă lăsaţi furaţi de amânunte, de picanterii, de bigudiurile spovedaniei! Fiţi foarte atenţi la adevăratele probleme care se ivesc la Taina Spovedaniei.
Şi nu în ultimul rând, încercaţi să fiţi oameni până la capăt! Nimeni nu este obligat să suporte mitocănia nimănui la spovedanie: nici penitentul, nici preotul. Şi atunci, în încercarea aceasta de a ne păstra în bunul-simţ, în echilibrul duhovnicesc, lucrurile curg cu foarte multă cordialitate în Hristos.
