Actualitate

Spovedania după îndreptar sau fără el

113

E un îndreptar de spovedanie, care mie îmi place foarte mult. O cărticică mică şi foarte subţire. şi avem alte îndreptare de spovedanie, cu mii de păcate. Oare care dintre ele?

Păi îl iei pe acesta, îl citeşti, şi te duci şi răspunzi la întrebările duhovnicului. Eu în chestionarile de spovedit nu cred. Nu cred. Şi nu cred că e nevoie să le ştie credincioşii, cât e bine să le ştie duhovnicii. Eu personal nu-i las pe credincioşi să mai vine la mine cu biletul scris. Stau cuminte aşa, îi las să zică ce au de zis şi după aceea îi plesnesc. Că doar se vede unde au fisura. Dar probabil e răbdarea mea de popă încă tânăr. Probabil, când îmbătrâneşti nu ai răbdare de aşa ceva.

Mai există la noi un părinte care a scris o carte Noi aşa ne spovedim. Şi am zis: „Bine, de acord,voi!” „Voi aşa vă spovediţi! Eu nu mă spovedesc aşa”, o să-mi spună tânărul de la liceu, pe care nu-l interesează chestia asta. Şi care vine să-mi spună de fapt că el s-a culcat cu prietena lui, pentru că pe el asta îl marchează. Sau că s-a dus şi a tras o băută şi s-a îmbătat şi a vomitat şi-i pare rău pentru aia. Eu aia trebuie să i-o găsesc, lucrurile pentru care-i pare rău, nu lucrurile care care ştiu că n-ar fi bine să le facă, dar le face. Pentru că este o taină a pocăinţei, nu a ştiinţei.

Ştiţi, globalismul ista de informaţii a dus la globalizare, aşa, la o smerenie din asta, generalizată: „Vai, părinte, ce smerit sunt eu! Vreau să vă spun că atât de smerit sunt, încât îmi asum toate păcatele lumii…” Asta o face Hristos pe Crucea Golgotei. Nu e cazul să ne dăm Hristos. Important e să înţelegem că acest Iisus Hristos, care pe Crucea Golgotei a făcut acest efort major, ne cere să recunoaştem în viaţa noastră particulară lucrurile care nu merg. Care ne rup de El.

Şi mai este o ispită. Dacă mănânci un chestionar filă cu filă, aceasta nu te duce la Hristos. Cine se spovedeşte după carte, rămâne la nivelul cărţii. Adică riscă să-şi omoare duhul pocăinţei, acela despre care spuneam că este absolut necesar.

Extras din Dr. Constantin Necula, Gânduri şi miride, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, p.190-191

Articole Asemănătoare
214

De ce există atâţea oameni nefericiti astăzi?

Astăzi şi oricând există şi oameni nefericiti pentru că nu merg pe calea fericirii, pentru că nu realizează cele care duc la fericire, pentru că nu se interesează de cele care ar putea să-i facă fericiti, pentru că asteaptă de la lumea aceasta lucruri pe care nu le poate da lumea aceasta. Lumea dă ce […]

Articole postate de același autor
3534

Diaconul Sarmad Ozan: „Am ascuns Potirul plin în sân, am închis ochii şi am fugit”

Tainna Sfintei Euharistii, săvârşită în cadrul dumnezeieștii Liturghii, este centrul vieţii noastre, a creştinilor. Viaţa ni se desfăşoară între o Liturghie şi alta, aşa cum spunea teologul american Alexander Schmemann. De două mii de ani, Hristos se jertfeşte neîncetat pe dumnezeiescul Altar – din coasta Sa cea străpunsă izvorând viaţa întregii lumi. Acest caracter de jertfă […]