Spectacolul „E vremea colindelor”, ediția a II-a, s-a desfășurat la Centrul Raional de Cultură “Andrei Suruceanu” din Orhei

1036

Colindăm colind duios Domnului Isus Hristos…”

În seara zilei de 29 decembrie 2021 Centrul Raional de Cultură “Andrei Suruceanu” din Orhei a găzduit Spectacolul „E vremea colindelor”, ediția a II-a, organizat de Consiliul Raional Orhei, Primăria municipiului Orhei și Vicariatul Orhei. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, d-lui Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei, d-lui Pavel Verejanu, primar al municipiului Orhei, numeroși clerici și credincioși.

La spectacolul prezentat de jurnalistul și actorul Andrei Porubin au evoluat în faţa publicului: interpretul Ion Rață, ansamblul etnofolcloric „Plăieșii” și formația Brio Sonores.

În debutul evenimentului, PS Siluan s-a adresat către cei prezenți cu un mesaj de binecuvântare. „Prin aceste spectacole de colinde avem posibilitatea de pregustat o fărâmă din bucuria pe care ne-o oferă Dumnezeu, an de an, de Sărbătoarea Nașterii Domnului. E vremea colindelor, deci să vorbească colindele și să ne umple sufletele de lumină și credință. Iar noi să ne pregătim să trăim cu evlavie și bucurie sfântă Naștere a Domnului. Să ne deschidem larg inimile şi să-L primim pe Mântuitorul Hristos în sufletele şi casele noastre!,” a menționat Ierarhul Orheiului.

A urmat mesajul d-lui Pavel Verejanu, primar al municipiului Orhei, care a vorbit despre importanța desfășurării unor astfel de activități cultural-duhovnicești. În continuare, Președintele raionului Orhei, d-lui Dinu Țurcanu, i-a mulțumim PS Siluan pentru grija părintească și implicarea în desfășurarea unor astfel de evenimente, care contribuie în primul rând la zidirea și creșterea tinerii generații. Totodată Președintele raionului a menționat că autoritățile locale vor susține și în continuare desfășurarea unor astfel de evenimente.

Colindele de Crăciun reprezintă cuvântul Evangheliei lui Hristos, interpretat în formă poetică populară de colindători de toate vârstele. Prin  ele ni se vestește taina minunată a mântuirii lumii prin Iisus Hristos, Care, „ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8). Să păstrăm și să cultivăm frumoasa tradiție a colindatului, care permite tuturor colindătorilor să devină vestitori ai Naşterii Pruncului Iisus. Prin aceste cântări creștine aducem pace, nădejde şi bucurie în sufletele şi în casele oamenilor.

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
3433

Viața cotidiană religioasă în Moldova sovietică în primii ani postbelici (1944-1949)

Trecem acum cu toții prin niște clipe de grea cumpănă, când o molimă surprinzătoare ne pune la încercare viața, sentimentele, capacitățile, credința. Alintați de un trai stabil, cu multe comodități și multe distracții, ne-am pomenit brusc amenințați de un pericol necunoscut, minuscul, insistent, băgăreț și uneori asasin. În aceste zile apar niște contradicții obiective între […]