Slujire Arhierească și Festivalul Raional al cîntecului pascal în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Vălcineț, Ocnița

1265

În Vinerea Săptămînii Luminate, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat parohia „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Vălcineț, raionul Ocnița, săvîrșind aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Prea Sfinției Sale i-a coliturghisit un sobor de preoți din care a făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, protoiereul Alexandru Usatîi, blagocinul raionului Ocnița, sector I, protoiereul Oleg Bacal, blagocinul raionului Ocnița, sector II, protoiereul Victor Pleșca, paroh al sfîntului locaș, slujitori din cuprinsul blagociniei Ocnița.

La serviciul divin au participat și mulți credincioși din parohie și din localitățile învecinate adunați la sărbătoarea raională a Cîntecului Pascal „Cînta-voi Domnului meu”, aflată în acest an la a VIII-a ediție.

Predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită, cu binecuvîntarea Ierarhului, de protoiereul Leonid Sevastianov, parohul bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din satul Călărășeuca, raionul Ocnița.

După Sfînta Liturghie, Prea Sfinția Nicodim a felicitat poporul drept-credincios prezent la slujbă cu prilejul sfintelor sărbători pascale și i-a îndemnat pe toți să se bucure de roadele Învierii lui Hristos prin participarea la sfintele slujbe și împărtășirea cu Sfintele Taine.

Apoi, în incinta bisericii din Vălcineț, a avut loc deschiderea oficială a Ediției a VIII-a a Festivalului Rional al cîntecului pascal „Cînta-voi Domnului meu!”.

Cu multă dăruire, har și măiestrie artistică au adus slavă și recunoștință Domnului Hristos cel Înviat colectivele artistice de elevi și maturi din localitățile raionului Ocnița și nu numai, pentru care festivalul a devenit o tradiție.

Concomitent cu desfășurarea festivalului, în curtea bisericii a fost vernisată o frumoasă expoziție de bucate și creații artistice cu tematică pascală.

La final toți participanții și organizatorii au fost răsplătiți de către Prea Sfințitul Nicodin cu alese cuvinte de recunoștință și apreciere, fiind distinși cu Diplome Arhierești.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
1278

Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse s-a desfășurat la Mănăstirea „Sfântul Daniel” din Moscova

În ziua de joi, 4 aprilie, s-au desfășurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Ședința a avut loc la reședința Patriarhală și Sinodală de la Mănăstirea ”Sfântul Daniel”, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Kiril. În calitate de membru permanent al Sfântului Sinod, a participat și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe […]