Slujire Arhierească la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

1207

3 februarie 2019. În duminica a XXXVI-a după Rusalii cînd prăznuim pe Sfîntul Preacuviosul Maxim Mărturisitorul, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Catedralei, dirijat de Dna Iozefina VIZITIU.

După citirea pericopei evanghelice, Chiriarhului locului Preasfinţitul Episcop PETRU, a rostit un cuvînt de învățătură în cadrul căuia a explicat credincioșilor ideia pericopei evanghelice de astăzi: „Iubiţi credincioşi, Cuvîntul lui Dumnezeu este izvor de învăţături duhovniceşti, din care noi putem să scoatem în lumină multe feluri de sfaturi folositoare de suflet. Din Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie care s-a citit astăzi despre vindecarea orbului din Ierihon, lăsînd la o parte alte învăţături ce se pot desprinde din cuprinsul ei, ne vom opri numai la cuvintele orbului pe care le-aţi auzit. Căci fiind oprit de popor cu certare să tacă, el mai tare striga către Iisus Hristos: “Fiule al lui David, miluieşte-mă!”

    Vedeţi, fraţii mei, credinţă statornică şi fără de îndoială? Acest fericit orb care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea şi cu inima lui credea că Hristos poate să-i vindece lumina ochilor, nu lua aminte la cei care îl certau şi îi ziceau să tacă. El credea cu toată inima, că negreşit Mîntuitorul îl va vindeca şi îi va lumina ochii. De aceea cu toată oprirea de restul mulţimii el mai tare striga; “Fiule al lui David, miluieşte-mă!” El auzise de la mulţi oameni despre minunile ce le făcea Mîntuitorul în toată Palestina; auzise că Iisus este din neamul lui David şi de aceea, neştiind mai mult, striga fără de îndoială la Iisus. Pentru credinţa lui statornică, orbul a fost auzit de Preaînduratul nostru Mîntuitor, Care i-a zis: Credinţa ta te-a mîntuit! Şi îndată a văzut (Luca 18, 42-43).

După rugăciunea Tatăl nostru… creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.

sursa http://episcopia-ungheni.md/


Articole postate de același autor
3014

Ajunul Botezului Domnului la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

Joi, 18 ianuarie 2018, în ajunul Bobotezei, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu  Vecernia praznicală, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. După Sfânta Liturghie, chiriarhul împreună cu soborul slujitorilor şi creştinii catedralei au mers în procesiune la fîntîna din curtea catedralei, unde s-a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Apei, […]