Slujire arhierească în Duminica a XXIV – a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală din Soroca

2245

În Duminica a XXIV – a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citit textul evanghelic care ne prezintă Învierea fiicei lui Iair, dar şi vindecarea unei femei cu hemoragie, suferindă de 12 ani.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, PS Ioan a subliniat faptul că „Evanghelia de astăzi este o Evanghelie a speranţei, a vindecării, a învierii, a luminării vieţii prin iubirea milostivă a lui Hristos.

Ambele persoane, Iair şi femeia bolnavă au în comun smerenia şi credinţa că Iisus Hristos poate să facă minuni, să ajute, să dăruiască sănătate. Iar, iubirea milostivă este cea care întăreşte, mângâie, consolează, oferă speranţă, sănătate şi viaţă celor aflaţi în mijlocul suferinţei şi a morţii.”

De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii să participe la sfintele slujbe şi marți, 21 noiembrie 2017, în ziua sărbătorii „Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi Vlădica Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i la fapte bune și o viață trăită având drept exemplu pe Hristos și Sfinții Săi.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
13911

Boala este o retragere a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului

Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra şi orice lepră, urmărite la obârşiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi aduce sufletului smerenia, sănătatea minţii. Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o propoziţie a medicinii moderne. Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. Este […]