Slujba Prohodului Domnului în Vinerea Mare, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”

2726

Numeroși credincioși din Capitală au participat în Vinerea Mare la slujba Prohodului Domnului săvârşită la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”.

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Slujba Prohodului a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei. Credincioşii au cântat Prohodul împreună cu soborul slujitor, ţinând lumânări aprinse în mână şi rugându-se Mântuitorului Iisus Hristos pentru ajutor şi mântuire.

Mai apoi a urmat procesiunea cu Sfântul Aer în jurul Catedralei mitropolitane, după care PS Episcop Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre Jertfa plină de iubire a Mântuitorului Iisus Hristos față de întreaga omenire.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
129

PS Petru a luat parte la o întâlnire cu un grup de tineri din Polonia, Serbia și Grecia

  Joi, 4 august 2016, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni aflat într-un pelerinaj în Grecia şi find însoțit de Arhimandritul PAVEL (Tabacari), Duhovnicul Mănăstirii Hîncu, Arhidiaconul DOMETIAN (Redco) și de Ierodiaconul VENIAMIN (Seculțan), s-au rugat astăzi în mănăstirea “Sf.Dionisie”.    Aici Preasfinţia Sa, sa închinat la toate sfinţeniile ce se păstrează în această mănăstire rugându-se pentru pace în țară pentru clericii, […]