Slujba din sîmbăta patimilor în catedrala episcopala ”Sf. Binecredincios Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni

2215

În Sfânta şi Marea Sâmbătă, creştinii comemorează îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, prin care omenirea chemată din păcat a fost mutată spre viaţa veșnică.

După ce Vinerea Patimilor ne-a amintit de răstignirea şi chinurile lui Hristos, Sâmbăta Mare este o zi de reculegere în care se pomeneşte de înmormântarea Mântuitorului. În această zi ne gândim la patimile îndurate de Hristos pentru mântuirea noastră. Şi anume, cugetăm la Mântuitorul care a fost în mormant cu trupul şi care apoi a Înviat.

În această zi deosebită, ultima a Sfântului şi Marelui Post, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu slujitorii, a oficiat Sfînta și Dumnezeieasca Liturghie, a sfîntului Vasile cel Mare în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni.

     Preasfinţia Sa a menţionat în cadrul cuvântului de învăţătură rostit la finalul slujbei despre importanţa rugăciunii şi contemplării asupra vieţii noastre, în această perioadă a aflării în mormânt a Mântuitorului, şi curăţirii sufletelor noastre pentru marea sărbătoare a Învierii Lui.

La final, a fost binecuvîntată pîinea și vinul, de către Ierarh, după cum indică tipicul bisericesc, care mai apoi a fost împărțită creștinilor.


Articole postate de același autor
845

Cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte?

  Părinte, cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte? – Nu te poţi păzi! Şi ce am spus altor tineri vă spun şi vouă astăzi: Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ţi se pare teribil de greu, nu este greu deloc: este cu neputinţă! Firea ta, când […]