Avva Ioan Persanul, călugărul de o bunătate nepământeană, face în modul cel mai natural cu putință dovada faptului că binele este contagios și că răul nu poate fi anihilat printr-o intervenție brutală, ci doar prin confruntarea lui cu un bine cuprinzător. „Povesteau despre Avva Ioan Persanul că, într-o zi, au dat hoții peste dânsul. El a luat un lighean și i-a rugat să-l lase să le spele picioarele. Hoții s-au rușinat și s-au pocăit.”
Marele efort al asceților din deșert, dar și al creștinilor în general, este să poată asuma logica atât de diferită, de contraintuitivă a Domnului Hristos, pe care o găsim cel mai limpede exprimată în Predica de pe Munte: „Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. […] Ați auzit că s-a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău». Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Mt. 5, 38-45).
Gestul bătrânului călugăr egiptean este aplicarea practică și fără rest a cuvântului evanghelic. În mod firesc, răul pare a pretinde o opoziție radicală, violentă; răul ni se pare că poate fi oprit doar de rău. Și totuși, de două mii de ani răsună mereu cuvintele Domnului care zice: „Nu vă împotriviți celui rău, iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”. Avva Ioan parcă duce un pas mai departe cuvântul evanghelic, atunci când se comportă cu cei care au venit să îl jefuiască de parcă ar fi fost niște mesageri ai lui Dumnezeu Însuși. Scena din apoftegmă amintește clar de întâlnirea de la Stejarul Mamvri dintre Avraam și cei trei îngeri care se bucură de ospitalitatea lui. Nu degeaba în istorisirea următoare bătrânul zice despre sine că a devenit „mai ospitalier decât Avraam”. Așa că îi roagă pe hoți să îl lase să le spele picioarele. Un gest de ospitalitate totală, de smerenie nesfârșită, după modelul lui Hristos, Care spală picioarele ucenicilor cu umilința celei mai neînsemnate dintre slugi.
Evanghelia nu ne spune direct ce se întâmplă dacă punem în practică sfaturile ei. Vedem însă în această povestire despre nebunia unor bătrâni care cred din toată inima că fiecare cuvânt al Domnului este adevărat și roditor. Hoții sunt umiliți și rușinați de dragostea monahului și reacționează în singurul fel posibil: se pocăiesc pentru faptele lor. Acesta este modelul Domnului, cel Care Își revarsă binecuvântările Sale peste cei buni și peste cei răi, cu o pedagogie greu de pătruns. Mesajul pe care Avva Ioan îl transmite indirect, dar care poate fi descifrat cu multă ușurință este că răul se hrănește din rău, iar singura barieră în calea răspândirii nelimitate a răului este binele necondiționat.
