La spovedanie, părintele dovedea o răbdare inimaginabilă. Mulţi din cei care se mărturiseau la el abuzau şi începeau să-şi expună diferite probleme care nu aveau tangenţă cu viaţa lor duhovnicească, dar părintele căuta să-i aducă la subiect. Stătea noaptea până târziu, până la ultimul credincios.
Era înţelept în sfaturile pe care le dădea. Îmi aduc aminte un lucru care mi s-a părut definitoriu pentru un preot şi mai ales pentru un duhovnic. Un doctor a venit la părintele şi i s-a plâns: „Părinte, mă simt vinovat că nu reuşesc să ţin un post mai aspru, să am o asceză mai accentuată“. Părintele Sofian i-a răspuns: „Domnule doctor, am un sfat pentru dumneavoastră. Pentru Hristos ar fi mai preţios şi mai important să vă faceţi datoria în locul unde munciţi. Acolo să fiţi cu toată conştiinciozitatea, să nu abuzaţi de pacienţi, să nu cereţi bani pentru ceea ce faceţi, să fiţi cu dragoste pentru bolnavi. Acestea în mod sigur vor fi mai bine primite înaintea lui Hristos decât orice asceză personală. Postul este bun, dar nu vă cere nimeni să daţi spectacol de asceză şi să faceţi vreo exagerare de orice fel“. Ceea ce mi s-a părut nemaipomenit în sfatul părintelui este faptul că această îndrumare se poate aplica în orice profesie, ea rămâne valabilă pentru orice domeniu de activitate.
Dar părintele ştia şi să glumească. Când cineva a venit supărat că nu mai are răbdare într-o anumită problemă, părintele i-a spus cu blândeţe: „Trebuie să avem răbdare!“ „Dar simt că nu mai pot. Simt că la un moment dat îmi piere toată răbdarea şi încep să mă enervez“, a continuat credincioasa. „Dacă vrem să urmăm lui Hristos, avem nevoie să fim răbdători!“, a răspuns din nou părintele. „Totuşi, simt că nu mai pot!“ „Ei, atunci dacă nu mai avem răbdare, să ne înarmăm cu răbdoi!“
Ovidiu Preutescu, http://ziarullumina.ro
