În luna noiembrie, ziua a cincisprezecea, (15/28 noiembrie) se face pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav. S-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. A avut 11 fraţi şi a primit o educaţie religioasă deosebită.
A studiat la Academia duhovnicească din Kiev, întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă. Atras de viaţa monahală, renunţă la studii, şi intră în 1740 în mănăstirea Liubetki. La mănăstirea Medvedovski devine rasofor, cu numele de Platon. Datorită prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta lavră, unde va lucra icoane şi unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujea aici în româneşte. Atunci se îndrăgosteşte de limba română.
Părăseşte Ucraina
În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi, Vrancea, apoi trece în Muntenia, la schiturile Trăstieni, Poiana Mărului şi Cârnu, care se aflau sub îndrumarea stareţului Vasile de la Poiana Mărului şi aveau rânduială athonită. Fugind de preoţie, în 1746, în vârstă de numai 24 de ani, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator.
Întemeietor de schit în Sfântul Munte Athos
Negăsindu-şi un părinte spiritual cum şi-l dorea, locuieşte singur timp de patru ani într-o peşteră. În 1750 vine la Athos stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care‑l călugăreşte, schimbându-i numele în Paisie. La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă şi alţii, tot moldoveni. Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Cuviosul Paisie întemeiază Schitul Sfântul Ilie, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aceştia erau români, greci, ruşi. Monahul Macarie îl învăţă limba greacă, iar el începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele greceşti ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni.
Înnoitor al vieţii monahale din Moldova
Rămâne în Athos până în 1763, când hotărăşte să se întoarcă în ţară, datorită mai ales greutăţilor materiale de aici. Împreună cu cei 64 de ucenici ai săi se stabileşte mai întâi la schitul Vărzăreşti, Focşani, apoi se îndreaptă spre Iaşi, unde Mitropolitul Gavril Calimah, pe care-l cunoscuse la Athos, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna. Ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, Dragomirna va fi locul celei mai frumoase perioade din păstorirea sa. Va rămâne aici 12 ani, formând o obşte de 350 monahi, români, ruşi şi ucrainieni. Va alcătui pentru aceştia un regulament monahal, cunoscut sub numele de „Aşezământul de la Dragomirna”, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor. Călugării duceau viaţă de obşte (comună), lucrau la câmp sau meşteşuguri diverse, sau se ocupau de traduceri şi copieri de manuscrise. Stareţul era ales de obştea tuturor vieţuitorilor şi confirmat de mitropolit. Se înfiinţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi şi bătrâni.
Şcoala paisiană de traduceri din textele patristice
Stareţul Paisie continuă şi în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă şi în română; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, „Viaţa Sfântului Grigorie Sinaitul” de Patriarhul Calist. La Dragomirna avem în 1763 deja prima Filocalie tradusă într-o limbă vorbită, Filocalia românească. De asemenea, lucrează la un manuscris în limba slavonă al Filocaliei, care după ce este cercetat de câteva comisii, este tipărită în anul 1793 la Moscova la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului. Dintre operele sale personale se evidenţiază „Şase capitole asupra rugăciunii inimii” în care sunt expuse sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Prezentată ca o Apologie a Rugăciunii minţii, cel ce o practică trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfinţilor Părinţi. În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală, în tovărăşia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază. În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârşit. Însoţit de 200 de ucenici, se aşează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.
Mănăstirea Neamţ devine cea mai vestită Lavră a Moldovei
În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi rugăciune, după regula Sfântului Vasile cel Mare, cu grija pentru bătrâni şi bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 români, ruşi, bieloruşi, ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari. Preocupările stareţului s-au concretizat într-o imensă activitate literar-bisericească: două echipe de traducători, de copişti şi de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuşi – Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.
Neoisihasmul paisian depăşeşte graniţele Moldovei
A trecut la Domnul la 15 noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ. Influenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova, în Muntenia, la Athos, dar şi cu osebire în spaţiul slav, Bulgaria, Serbia, Rusia. Ucenicii ruşi ai Sfântului Paisie înfiinţează mănăstirea „Noul Neamţ” în Basarabia, ducând mai departe tradiţia paisiană. Cum era de aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat cel mai mult viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.
A fost trecut în rândul sfinţilor, mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.
Sursa: parohiaserbanvoda.ro
