Sfânta Mare Muceniță Marina — drumul spre sfințenie

134

Puţine lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare decât suferinţele sfinţilor mucenici. Ale acelor oameni cu sufletul inundat de veşnicie şi de Duh Sfânt ce se odihneşte în ei. Iubirea care L-a umplut pe Iisus Hristos, singura „mai tare decât moartea“, face o persoană să gândească cu o altă logică. Astfel, întâmplările de peste zi, bucuriile, dar şi suferinţa devin simple mijloace care ne pregătesc pentru veşnicie.

Mucenicii nu sunt altceva decât urmaşii blândului şi milostivului Dumnezeu. Martirii ne oferă perspectiva sănătoasă de a pune pe primul loc, în toate, pe Mirele Hristos. Deşi lumea i-a considerat întotdeauna „fanatici“ şi „nebuni“, ei au prelungit şi au continuat „iubirea nebună a lui Dumnezeu“.

Încă din zorii creştinismului, fenomenul martiric a fost aşternut în scris, pentru a fi înveşnicit. Actele martirice au devenit, astfel, act de naştere al comunităţii creştine, majoritatea Părinţilor şi scriitorilor din primele secole având preocupări aghiografice. În acest context, în secolul al IV-lea a apărut „Legenda aurea“, o operă care însuma cele mai vechi surse despre martiriul unei copile de numai 15 ani.

Marina, copila cu bună înţelegere şi cu bun obicei

„Legenda aurea“ îşi deschide paginile cu relatările unui cleric creştin, „robul lui Dumnezeu Teofim“. Acesta mărturiseşte că „am scris ce am văzut cu ochii mei, fapte ce au fost văzute de întreaga Biserică a lui Dumnezeu, ce locuieşte vremelnic în Antiohia“. Vorbeşte aici despre Marina, o copilă născută într-o familie păgână din Antiohia Pisidiei, undeva în Asia Mică.

După moartea mamei sale, Marina a fost crescută de o doică. S-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere şi cu bun obicei. La vârsta de 12 ani, ea a auzit de la un oarecare om că Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Preasfintei Fecioare. Era un lucru pe care societatea închinătoare la idolii făcuţi de mâini omeneşti nu putea să-l înţeleagă. Însă, inima ei s-a aprins cu dumnezeiască dragoste. Toată luarea ei aminte era acolo unde auzea ceva grăindu-se despre adevăratul Dumnezeu.

La vârsta de 15 ani a fost remarcată de către eparhul Olimvrie - guvernator roman al părţilor orientale ale imperiului, care călătorea prin Antiohia Pisidiei. Acesta a văzut-o frumoasă şi s-a mirat de neobişnuita ei înţelepciune. Auzind, însă, că fecioara este creştină, îndată a poruncit să fie arestată şi trimisă în palatele sale. Intrând în cetate, demnitarul roman a adus jertfă necuraţilor idoli, în cinstea împăratului Diocleţian. Cu acest prilej, a dorit s-o revadă şi pe Marina.

„Sunt roabă credincioasă Stăpânului care a pătimit de voie pentru mine“

Izvoarele istorice consemnează răspunsurile pline de înţelepciune ale copilei, atunci când aceasta a fost adusă la judecată. „Nu nădăjdui că vei schimba credinţa mea cea întru Hristos, nici cu îmbunări şi nici cu îngroziri, pentru că sunt roabă credincioasă Stăpânului care a pătimit de voie pentru mine. Dacă pentru mine El a răbdat cruce şi moarte, necruţându-Şi Sfântul Trup cel luat din Preasfânta Fecioară Maria, cu atât mai mult sunt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru El, necruţându-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sunt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări“.

Auzind aceste cuvinte îndrăzneţe, guvernatorul s-a umplut de mânie şi a poruncit să i se dezbrace hainele miresei lui Hristos, să fie întinsă la pământ şi bătută cu vergi. A doua zi, a chemat-o din nou la judecată. Văzând-o cu faţa luminoasă, a poruncit să fie chinuită până se va lepăda de Hristos. A fost arsă, întinsă, strujită, apoi afundată într-un vas mare cu apă.

„Această apă să-mi fie spre Sfântul Botez şi spre a doua naştere“

În scrierea aghiografică nu se pomeneşte dacă tânăra era sau nu botezată. Dacă convertirea a avut loc la vârsta de 12 ani, iar mucenicia la 15, Marina era una dintre catehumenele Bisericii. Adică, se pregătea de primirea botezului creştin, fiind prezentă doar la o parte a adunării euharistice. Cu toate acestea, Dumnezeu a învrednicit-o de botezul dorinţei şi de cel al sângelui.

Pe când era afundată, tânăra a zis cu glas mare: „Doamne, Iisuse Hristoase, această apă să-mi fie spre Sfântul Botez şi spre a doua naştere, cea spre viaţa veşnică, pentru ca, dezbrăcându-mă de omul cel vechi, să mă îmbrac în cel nou şi să mă arăt Ţie în cămara Ta în haina cea de nuntă!“.

Auzind acestea, guvernatorul a condamnat-o pe Marina la tăierea cu sabia. Fiind scoasă afară din cetate, sfânta şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi, astfel, a luat cununa muceniciei. Sfânta Mare Muceniţă Marina şi-a dat sufletul lui Hristos în ziua de 17/30 iulie a anului 271.

Izbăvitoare de duhuri rele și tămăduitoare de boli trupești și sufletești, Sfânta Marina a murit în urma persecuțiilor asupra creștinilor, pe vremea împăratului Claudiu.

 

Text preluat și adaptat de pe doxologia.ro


Articole postate de același autor
132

Cinstitul veşmânt al Domnului nostru Iisus Hristos (10/23 iulie)

“…Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi…” (Evanghelia după Ioan, cap. 19, versete 23-24) Este important să observăm, pe de o parte, că umanitatea neruşinată, reprezentată de elita evreilor şi de ostaşi sub comanda romanilor, L-au dezbrăcat pe Fiul lui Dumnezeu Care Se făcuse Om. Pe de altă parte, Duhul […]