Actualitate

Serviciul Protecţie Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI a marcat astăzi sărbătoarea profesională

2348

Serviciul Protecţie Civile şi Situaţiilor Excepţionale a marcat astăzi sărbătoarea profesională „Ziua Salvatorului”.

La eveniment au participat și colaboratorii Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept, Prot. mitr. Oleg Vieru și diaconul Victor Manziuc.

Solemnitățile au început dimineaţa cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată în biserica Minunea Arh. Mihail din incinta SPCSE al MAI (str. Asachi 69), după care a urmat un Tedeum de mulțumire și un Parastas pentru salvatorii și pompierii căzuți la datorie.

La final, angajații instituțieii şi rudele lor au depus flori la „Memorialul Glorie Eternă Salvatorilor şi Pompierilor Căzuţi la Datorie”.

Tot în această zi, locuitorii mun. Chişinău au putut admira parada tehnicii de intervenţie, care a mers pe străzile oraşului. Cele 30 autospecialele au parcurs traseul stabilit, reprezentând specificul de activitate a salvatorilor. Conform programului, evenimentul a continuat cu ceremonia oficială de felicitare şi menţionare a efectivului Serviciului Situaţii Excepţionale, care a avut loc la stadionul „Dinamo” din Chişinău.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de ofiţeri şi a tehnicii de intervenţie în situaţii excepţionale. Ziua salvatorului este sărbătorită pe 5 aprilie, iar în fiecare an este marcată tradiţional în primele zile ale acestei luni.

Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept


Articole postate de același autor
2147

Inaugurarea unui mini-teren de fotbal la Penitenciarul N4 Cricova

Joi, 5 octombrie 2017, la Penitenciarului numărul 4 din Cricova a fost dat în exploatare un nou mini-teren de fotbal cu acoperire artificială instalat în cadrul programului Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, “Toţi împreună”. La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au fost prezenţi PS Ioan, Episcop de Soroca, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Serghei […]