Actualitate

Sărbătoarea Teofaniei la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni

211

„Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață…”

(Din Acatistul Botezului Domnului)

Am trăit  bucuria cea mare a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am avut parte cu toții de zile binecuvântate, în care copiii, ca niște îngeri frumoși, ne-au cântat colinde, lăudând Nașterea Pruncului Iisus, l-au preamărit pe Hristos, Care S-a făcut Om pentru ca să ne descopere taina iubirii părintești a lui Dumnezeu și să ne dăruiască viață veșnică.  Aceste binecuvântări ale colindelor, ale rugăciunilor înălțate, ale Sfintelor Sărbători și tradiții luminoase de care ne-am bucurat, se încununează cu Praznicul Epifaniei, ca o legătură de iubire sfântă a Sfintei Treimi cu întreaga omenire.

Prin Botezul Domnului în apele Iordanului, începe un nou moment în istoria omenirii și al fiecăruia dintre noi, Boboteaza devenind prefigurarea Botezului creștin.

De Praznicul Epifaniei, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, pentru a participa la slujba de Bobotează, oficiată de preoții slujitori ai așezământului monahal. Sărbătoarea de astăzi ne deschide Cerul, raiul, fericirea veşnică.  Le râvnim? Ne dorim să devenim vrednici, pentru a le putea primi? Acum e momentul să ne hotărâm și „cu smerenie și sârguință să alergăm la preacuratul izvor și să scoatem apa vieții, că harul Duhului și darurile tainice și duhul cunoașterii se dau în chip nevăzut tuturor celor ce o scot cu credință.”

După slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Biserica „Sfântul Nicolae”, soborul preoților slujitori, obștea monahală și creștinii prezenți la slujba praznicală s-au îndreptat către izvorul din preajma mănăstirii, unde a fost săvârșită slujba Aghesmei celei mari. La final, părintele Victor Ceresău a adresat cuvinte de felicitare cu prilejul sărbătorii Arătării Domnului, după care toți cei prezenți au fost stropiți cu apă sfințită.

„În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.” (Troparul Botezului Domnului)

A consemnat Natalia Lozan

sursa http://manastireasuruceni.md


Articole postate de același autor
14065

Pilda călugărului înțelept…sau, e bine de luat aminte

De multe ori, atunci când cădem în vreun păcat, cel pe care dăm vina cel mai uşor este trupul nostru cu neputinţele lui. Uităm însă că toate cele păcătoase se zămislesc mai întâi în minte şi păstrarea lor acolo, convorbirea noastră cu ele ne pot aduce într-o ipostază riscantă, periculoasă. De aceea scoaterea gândurilor care […]