Sărbătoarea Bunei Vestiri celebrată în Duminica a IV-a din Postul Mare, la Catedrala Mitropolitană

2203

În Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) care anul acesta a coincis cu sărbătoarea domnească a Bunei Vestiri, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Sărbătoare Bunavestire este bucuria cerului şi a pământului. Buna-Vestire este, înainte de toate, bucurie. Căci primul cuvânt pe care Arhanghelul Gavriil l-a grăit către Fecioara Maria, când a venit să-i aducă cea mai mare veste din istoria omenirii, a fost „Bucură-te!”. Şi într-adevăr, după primele momente de tulburare, datorate atât de neaşteptatei veşti, înţelegând că vestitorul era venit cu putere de la Dumnezeu (căci numele „Gavriil” se tâlcuieşte „puterea mea este Dumnezeu”), fiinţa Fecioarei Maria a fost inundată de o bucurie de negrăit, datorită revărsării şi umbririi harului, mai ales în clipa în care Arhanghelul i-a zis: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har!”.

În cinstea Praznicului Bunei Vestiri s-au scris alese cântări, printre care cea mai de seamă este Acatistul Bunei Vestiri, alcătuit în secolele V-VI la Constantinopol, de un imnograf rămas necunoscut. Biserica a primit acest imn de mare adâncime duhovnicească, slăvind prin el Întruparea lui Hristos şi cinstind pe Fecioara Maria.

La momentul potrivit din slujbă, tânărul Mihail Cepraga, student în anul III, al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Catedralei Mitropolitane.

Predica înainte de împărtăşanie, cu binecuvântarea Întâistătătorului a rostit-o Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei.

Spre final, credincioșii au fost îndemnați să petreacă și în continuare Sfântul și Marele Post în rugăciune și curăție, primind cu evlavie binecuvântările și cuvintele de întărire spirituală ale Înaltpreasfinției Sale.

Slujba de astăzi a fost transmisă în direct de Teleradio Moldova Radio și on-line pe TRM.MD, iar comentariile liturgice fiind oferite de către jurnalistul Iulian Proca.

Duminica viitoare, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca).

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
2184

PS Episcop Ioan a oficiat Taina Botezului la Dumbrava

Duminică, 6 august, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Taina Botezului asupra pruncului Eusebiu, fiul părintelui protodiacon Anatolie și al Nataliei Cobzac, care urmează să se stabilească cu traiul în ÎP ”Meliorator”. Astfel, părinții pruncului au decis să-l boteze în parohia unde va crește și se va desăvârși duhovnicește. Preasfințitul Ioan a […]