Cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei sãraci cu duhul, cãci acelora este Împărăția cerurilor” au legătură cu smerenia?
– Chiar despre ei vorbește! Fericiți cei smeriți! Iar aceasta, pentru cã, vã spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Și se smerește continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; își vede de mersul vieții lui mai departe; este umilit de cãtre toatã lumea. Știți dumneavoastrã cã acestea sunt valorile cele mai mari, chiar și în mănăstire și în lume? Oamenii care duc o viațã ascunsă, sufletească, duhovnicească, dar în rest, sãracii, duc o viațã de sărăcie.
Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucureștilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Și mergea înfãșurat cu cârpe la picioare, cãci nu avea încãlțãminte. Și râdeau copiii de el. Copii, neastâmpãrați, mã rog. Și, într-o zi, el, pãzind vitele, a cãlcat pe un cuib de pasãre și a omorât puii, fãrã sã vrea. Și, sigur, i-a pãrut foarte rãu și și-a pedepsit piciorul ãla, sã nu-l mai înveleascã nici cu cârpele alea. Vezi, câtã tãrie, câtã dorințã de a fi omul lui Dumnezeu? Era sãrac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu!
Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr și bogatul. Vã închipuiți ce fericire era! Și omul acesta, Lazãr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientã numai suferința. Nu cârtea! Pentru cã lor, celor în suferințã, Dumnezeu le dă harul sã creadã, sã fie ostași ai lui Hristos.
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 92-93)
