Actualitate

Trebuie să te căsătoreşti la timp

334

Trebuie s-o începi nu după, nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsătoreşti la timp, când eşti pregătit pentru asta, fără să te pregăteşti exagerat de mult, fără să stabileşti mii de principii, bazându-te pe sinceritatea ta şi pe sinceritatea celuilalt. Urmează să avem în vedere următorul lucru: prezentarea cât mai amănunţită a defectelor noastre, pentru că obişnuim să ne prezentăm numai calităţile. Calităţile pe care le avem –este bine că le avem – acelea nu au cum să fie decât admirate de celălalt.

Dar, trebuie să ne prezentăm şi defectele, pentru a vedea dacă celălalt este dispus sau dacă are putere să le suporte. Asta nu prea se face, cei doi îşi ascund defectele, problemele lor diverse. Dacă o fată nu ştie să facă mâncare, trebuie să spună: „Nu ştiu să fac mâncare”. Asta se poate rezolva, că învaţă. Dar, dacă cineva are un defect, de exemplu este gelos, asta trebuie să spui, ca să vezi dacă celălalt poate să suporte, pentru că gelozia este rugina iubirii şi asta distruge. Şi nu-ţi dai seama, pentru că el a ascuns.

Pr. Nicolae Tănase, Soţ ideal, soţie ideală, editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 97


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
404

Hrisostom Filipescu: Doar cei neiubiţi urăsc

„Când vremurile se tulbură, Dumnezeu ridică glasuri din mijlocul turmei sale cuvântătoare. Prin Părintele Hrisostom Filipescu învăţăm să folosim bucuria în loc de cuvinte, ne vindecăm de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zâmbetul”, scrie Părintele Constantin Necula în prefaţa cărţii „Ascultă Priveşte Atinge”.Hrisostom Filipescu, ieromonah, psiholog, poet şi prozator, este la […]

Articole postate de același autor
641

Mântuitoare este pecetea crucii şi a numelui lui Hristos

Scrii despre semnul crucii că acum, în societate, se consideră că nu este normal să-ți faci cruce. De pildă, când porneşte trenul pe calea ferată vrei să-ţi faci cruce, dar te temi de batjocuri; oricum, afli îndată dezlegare nedumeririi în cuvintele Mântuitorului: iar cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acela […]