Când mă aflu față în față cu un om pe care îl văd cu ochii iubirii, nu cu ochii nepăsării sau cu ai urii, ci anume cu ai iubirii, atunci mă împărtășesc de omul acela, între noi începe ceva comun, o viață comună. Receptarea omului are loc la o profunzime care se află dincolo de cuvinte, dincolo de emoții. Un credincios ar zice: „când îl văd pe om în această lumină, în lumina iubirii curate, văd în el chipul lui Dumnezeu, o icoană”.
Știți, fiecare dintre noi reprezintă o icoană, un chip al lui Dumnezeu, însă noi nu știm să ne aducem aminte de acest lucru și nu știm să ne purtăm unii cu alții în mod corespunzător. Dacă am putea să ne amintim că în fața noastră se află o icoană, un lucru sfânt!
Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iubirii, Editura Sophia, București, 2009, p. 58
