Să nu furi niciodată din munca aproapelui!

137

Acelora care fură, vin diavolii şi rup din cămaşa sufletului, la unii de sus până jos. La judecată va căuta să apropie bucată de bucată însă nu vor sta, iar Mântuitorul, Maica Domnului, Sfinții Apostoli şi toţi sfinţii şi îngerii privesc la goliciunea acelui suflet. Diavolii rup din cămaşa sufletului, cum ai rupt şi tu din munca aproapelui tău.

Dacă ai mărturisit păcatul şi ai întors ceea ce ai furat, ţi-ai cerut iertare de la cel pe care l-ai păgubit, ai făcut canon de căinţă şi te-ai hotărât că nu mai săvârşeşti păcatul, atunci, Dumnezeu trimite pe îngeri să te îmbrace cu o îmbrăcăminte nouă.

Din Arhimandrit Ilarion Argatu, 445 Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor, Editura Mila Creştină, Fălticeni, 2005, p. 129


Articole Asemănătoare
142

“Iisuse al meu, scapă-mă! Preasfântă Maica lui Dumnezeu, ajută-mă!“

Noi, copilul meu, am văzut tot ceea ce ne scrii tu, am trecut prin ele o dată, de două ori, de multe ori. Am scris si o carte despre aceste rătăciri ca, dacă cineva va păți astfel de lucruri, să nu cadă în deznădejde. Dar nu să rămâi nelucrător, așa cum faci tu acum. Este […]

Articole postate de același autor
2968

,,Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele” (Înțelepciunea lui Solomon 3,1)

Cu aceste cuvinte am început săptămâna dedicată tinerilor celor ce sunt setoși  de a savura din dulceața Harului Duhului Sfânt care ne întărește pe toți. Tinerii sunt cei care au avut ocazia să participe la conferința dedicată tineretului Ortodox. Ei  sunt viitorul societății noastre, de aceea, fiecare dintre noi trebuie sa veghem şi  să contribuim […]