Să nu cerșim iubirea…să iubum!

409

Este egoism să vrem ca ceilalți să ne vorbească cu bunătate. Să nu ne strâmtoreze cele potrivnice. Să-i lăsăm pe toți să ne vorbească așa cum simt.

Să nu cerșim iubirea. Să urmărim a iubi și a ne ruga din tot sufletul pentru aceia. Atunci vom vedea că toți ne vor iubi fără să urmărim aceasta, fără să le cerșim deloc iubirea. Ne vor iubi liber și sincer din adâncul inimii lor, fără să-i silim.

Atunci când iubim fără să urmărim a fi iubiți, se vor aduna toți împrejurul nostru ca albinele. Asta este valabil pentru toți.

Din Ne vorbește Părintele Porfirie, Editura Bunavestire, p. 302


Articole Asemănătoare
500

Acolo unde se află Dumnezeu, nu se găseşte răul

Acolo unde se află Dumnezeu, nu se găseşte răul. Toate câte vin de la Dumnezeu au înăuntrul lor pacea, şi-l îndeamnă pe om la osândire de sine şi la smerenie. “Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 26). Adevărata credinţă nu poate să existe fără fapte. Cine crede cu adevărat, acela oricum va face fapte […]

Articole postate de același autor
1109

Cancerul se poate vindeca?

Sigur că da! Sunt foarte mulţi bolnavi care se vindecă de cancer prin credinţă. Cancerul este o boală vindecabilă, se pare că e o boală sufletească. Mulţi părinţi spun şi mulţi medici spun că e o boală sufletească. Sufletul acesta fals pe care-l creăm în noi (ca o dublură), prin faptul că suntem mereu nemulţumiţi, […]