Actualitate

Să-L vizităm pe Hristos, să-L îmbrăcăm, să-L adăpostim, să-L cinstim…

152

Prin tragere de inimă, binele tău se socoteşte îndoit. Milostenia care se face cu strângere de inimă sau din constrângere este fără rod şi searbădă. Când facem binele, trebuie să sărbătorim şi să nu ne tânguim. Sau crezi că milostenia nu este obligatorie, ci benevolă? Oare socoteşti că nu este poruncă, ci sfat şi îndemn? Ce mult aş fi vrut şi eu să fie! Căci aşa o socoteam, dar m-a înspăimântat ceea ce spune Scriptura, despre cei pe care în ziua Judecăţii, Dreptul Judecător îi va pune de-a stânga Sa, ca pe capre, şi-i va osândi (Matei 25, 31-46). Aceştia nu vor fi osândiţi pentru că au furat, au desfrânat sau au săvârşit altceva din toate cele pe care nu le îngăduie Dumnezeu, ci pentru că nu au arătat grijă pentru Hristos, slujindu-le semenilor împovăraţi. Deci, cât mai este timp, să-L vizităm pe Hristos, să-L îngrijim, să-L îmbrăcăm, să-L adăpostim, să-L cinstim.

Nu numai cu hrană, aşa cum fac unii, nu numai cu miruri, precum Maria, nu numai cu mormântul, aşa cum a făcut Iosif din Arimatheea, nu numai cu îngropăciunea, aşa cum a făcut bunul Nicodim, nu numai cu aur, smirnă şi tămâie, aşa cum au făcut mai înainte magii. Deci, pentru că Domnul tuturor vrea milă şi nu jertfă, şi pentru că milostivirea este mai bună decât jertfa miriadelor de miei bine hrăniţi, să I-o aducem prin cei care au nevoie, prin cei care astăzi se află în locul înfricoşător, ca să ne primească în Împărăţia Cerească, atunci când plecăm din lumea aceasta şi mergem la Domnul nostru Hristos, Căruia Se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.  

Sfântul Grigorie Teologul

Glasul Sfinţilor Părinţi, Editura Egumeniţa, 2008,  p. 383-384


Articole Asemănătoare
9516

Harul lui Dumnezeu aşa lucrează…

Păi omul, sigur, când aude aşa ceva zice: Păi nu mai e nici o speranţă? Măi, îi zic, este speranţă, sigur, dar uite, trebuie să facem aşa, să respectăm nişte reguli ale convieţuirii, să ne spovedim, să învăţăm nişte rugăciuni, să venim la un Sfântul Maslu, să venim într-o duminică la biserică. Şi nu doar […]

Articole postate de același autor
153

Naşterea Mântuitorului Hristos, celebrată la Catedrala episcopală din Soroca

De măreaţa sărbătoare a Nașterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Domnului Cel […]