Actualitate

Să descoperim că vorbele din Apocalipsă se adeveresc: „Eu stau la uşă şi bat”

5154
 

În loc să fim atât de încrâncenaţi în a face tot timpul câte ceva, am putea spune simplu: „Mă aflu în prezenţa lui Dumnezeu, ce bucurie, hai să stăm liniştiţi!”

Putem ajunge la aşa ceva numai dacă învăţăm să ne deprindem într-o oarecare măsură cu tăcerea, începem cu tăcerea buzelor, cu tăcerea emoţiilor, cu tăcerea minţii, cu tăcerea trupului. Ar fi însă o greşeală să ne închipuim că am putea să începem cu ţinta cea mai înaltă, adică cu liniştea inimii şi a minţii.

Trebuie să începem prin liniştirea buzelor noastre, prin liniştirea trupului nostru, în sensul de a-l deprinde să stea calm, să lepădăm încordarea, să evităm visarea şi trândăvia şi, pentru a folosi o expresie a unuia dintre sfinţii noştri ruşi, să fim precum o strună de vioară întinsă astfel încât să poată da notele potrivite, fără să fie întinsă atât de tare încât să se rupă, şi nici atât de slab încât să scoată doar un bâzâit în locul unor note. Iar din momentul acela trebuie să învăţăm să ascultăm în linişte, să fim cu totul tăcuţi, şi astfel am putea, mai des decât ne putem imagina, să descoperim că vorbele din Apocalipsă se adeveresc: „Eu stau la uşă şi bat”.

Din Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 125-126


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
8442

Așa să vă rugați!

  Când ești obosit, extenuat, cu mintea greoaie, și totuși vrei să te rogi, ieși pe balcon sau în grădină și ridică ochii spre cer. Nu spune nimic. Privește doar cerul câteva minute. Nu-ți imagina nimic. Vei observa că după puțin timp inima va începe să ți se încălzească! De ce? Pentru că tu nu […]

Articole postate de același autor
2320

Smerenia coboară în iad şi înalţă până la Cer, iar mândria înalţă până la Cer şi prăvăleşte în iad

Trebuie să înţelegem că nimeni nu ne spune atât adevărul, cât cei care ne osândesc. Domnul Atotştiutorul cunoaşte că, deși toţi oamenii îmi laudă şi îmi fericesc faptele, în realitate sunt vrednice de osândă şi de dispreţ. Dacă-mi spun: „Acest rău l-ai făcut!”, eu voi spune „dar oare n-am făcut niciun bine?”. Pentru că nimeni […]