Actualitate

Rugăciunea nu este „cât”, rugăciunea este „cum”

111

Rugăciunea nu este „cât”, rugăciunea este „cum”. Când te pui înaintea Domnului să te rogi, începe viaţa de la început. Rugăciunea înseamnă să începi viaţa de la început, să uiţi totul, să ierţi totul, că Domnul uită. Ce crezi că altceva înseamnă cuvintele lui David „inimă curată zideşte întru mine”? Nu înnoieşte, ci zideşte! Adică acum, Doamne, acum Mântuitorule, Bunule, acum începem de la început, Tu eşti puternic să faci asta, Tu poţi să mă zideşti din nou, acum, aici, fără întârziere, fără amânare, că vremea-i bună! Cel ce va crede că Dumnezeu este puternic să zidească pe om din nou, acela se mântuieşte într-o clipeală, că nouă după credinţă ni se dă. A nu crede astfel înseamnă a nesocoti pe Dumnezeu.

Zicea un părinte la Pateric, că toţi credem că Dumnezeu face minuni, dar noi trebuie să credem că El face minuni şi cu noi, cu noi păcătoşii, aşa cum suntem, şi nu cândva, ci acum, acum şi aici, că nu-i altă vreme decât cea pe care o avem şi cea pe care o avem e cea mai bună. Du-te în camera ta şi zi: „Iată, Bunule, am venit. Tu ştii cine sunt. Tu m-ai zidit, Tu mântuieşte-mă. Ştiu că poţi, ştiu că vrei. Ajută-mă”. Şi mai multe cuvinte nu mai spune, aşteaptă până va veni nădedea peste tine. 

Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 151-152


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
3

Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea!

Sfântul Marcu Ascetul spune: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine”. Îi tare fain! M-am gândit de multe ori la cuvântul acesta şi fac o legătură între el şi ceea ce-mi spunea mama când mergeam la şcoală departe de casă: „Nu-ţi uita […]

Articole postate de același autor
671

Nu face tot ce îţi cer copiii

Nu face tot ce îţi cer copiii. Dimpotrivă: învaţă-i să li se refuze unele lucruri. La rugămintea sau pretenţia copilului este neapărată nevoie uneori să spui Nu, şi odată rostit acest cuvânt, cu el trebuie să şi rămâi, nelăsându-te înduplecat nici de rugăminţile şi alintările, nici de capriciile şi încăpăţânarea copilului. Şi nu încape îndoială […]