Actualitate

Rugăciunea elevului la începutul anului şcolar

2156

Luminează, Doamne, cugetele, să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mi să treacă cu bine acest nou an şcolar ce se începe în această zi. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-ne cugetele să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim bine pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Crezând că ne este de folos să ieşim încununaţi cu cunoştinţe din această şcoală, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu ne iubeşti şi ştii ce ne este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-ne pe noi să nu căutăm slava lumească, ce este degrab trecătoare, ci să căutăm vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândesc Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne vom lăuda în lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, că numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.


Articole postate de același autor
1419

PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) a participat la aniversarea a 30-a de la fondare a Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”

Duminică, 5 decembrie 2021, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept împreună cu alți preoți militari a luat parte la aniversarea a 30-a de la fondare a Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială  „Fulger” a IGP. La eveniment au […]