„Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav…“

2381

De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage
pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica,
şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.
(Iacov 5, 14-15).

Miercuri, 09 august 2017, în ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Pantelimon, doctorul fără de arginţi, la biserica cu hramul "Sf. Irh. Petru Movilă" din localitatea Dumbrava, un sobor de preoți în frunte cu parohul sfântului locaş, prot. Octavian Moşin, au săvârşit Taina Sf. Maslu.

Cu această ocazie părintele a venit cu un cuvânt de învăţătură către creştini în care a menţionat că prin rugăciunile pe care le înălţăm către Sfântul Pantelimon, dobândim de la Dumnezeu har, milă şi binecuvântare, dar şi tămăduiri de bolile trupeşti şi sufleteşti. 

"Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor. Ne rugăm la săvârşirea acestei Taine, în primul rând, pentru vindecarea trupească, dar această nu înseamnă că ea este și cea mai importantă. Ne rugăm și pentru vindecarea duhovnicească, și pentru iertarea păcatelor. Ca parte a vindecării duhovnicești, ne rugăm să avem liniște în suflet și în cuget, să avem conștiința împăcată şi să dobândim puterea rugăciunii și a dragostei. Dumnezeu să vă dăruiască sănătate sufletească și trupească, să vă dea liniștea şi pacea, atât de necesare fiecăruia, căci şi medicamentele prescrise de medici au o putere mult mai mare și mult mai eficientă, dacă se întâlnesc într-un om împăcat cu sine şi cu ceilaţi”, - a menționat părintele Octavian.

Ca dovadă a importanţei şi deosebirii acestei rânduieli bisericeşti a fost numărul mare de credincioşi prezenţi la săvârşirea acestei Taine. Totodată credincioșii au avut posibilitatea să se închine icoanei cu chipul Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de minuni, cu o părticică din sfintele sale moaște.

 


Articole Asemănătoare
2935

Doar împreună putem finisa biserica din Dumbrava!

De 10 ani se construieşte biserica “Sf. Petru Movilă” din Dumbrava. Intrăm în primăvară şi vrem să repornim lucrările la biserica de vară. Sunt atâtea de făcut! Ne mai presează şi datoriile din anii trecuţi! Tot ce s-a reuşit până în prezent este doar meritul oamenilor cu suflet mare, care au răspuns îndemnului nostru. La […]

Articole postate de același autor
1997

Denia Canonului Mare de pocăință al Sfîntului Andrei Criteanul la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț

În seara primei zile a Postului Mare, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a oficiat Pavecerniţa cea Mare și Canonul Sfîntului Andrei Criteanul la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. La finalul slujbei, Vlădica a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a accentuat valoarea pocăinței și a apropierii de Dumnezeu, subliniată prin […]