Sfinte Părinte Efrem, amărăciunea în care mă aflu mi-a fost călăuză spre tine. Am auzit că vii grabnic în ajutorul celor care nu și-au aflat nici un rost pe pământ și de aceea te rog ia aminte și la mine, chiar dacă n-am nici un bob de credință. Am obosit să tot văd cum voia omului aduce atâtea urâciuni pe pământ și de aceea mi-am zis că, de fapt, Dumnezeu nici nu există. Cumplit este acest gând, dar mai cumplită este o lume fără Dumnezeu, în care totul alunecă spre moarte și nimicnicie. Este cu neputință ca moartea să fie sfârșitul a toate, pentru că, în adâncul lui, omul nu-și dorește niciodată să moară, ci să fie veșnic.
M-am uimit mult aflând că tu ești viu, chiar dacă ai trăit acum cinci veacuri, însă minunile tale adeveresc că n-ai murit. Dacă tu ai biruit moartea, cu toate că ai fost ucis mișelește, înseamnă că până acum nu încetezi să-ți împlinești menirea pe care ți-a rânduit-o Domnul. Așadar, ai găsit o cale de a afla cu adevărat cine ești și care este rostul tău în lume. Tocmai de aceea, te rog, grăiește inimii mele și lămurește-mi gândurile și întrebările cele mai tainice. Ajută-mă și pe mine să pricep că fiecare om ‒ asemenea ție și mie ‒ a fost zidit printr-un anume cuvânt al Sfintei Treimi, iar taina care s-a săvârșit la aducerea noastră în ființă este pecetluită cu darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe fiecare.
Fii și mie prieten și sfătuitor, Sfinte Efrem, înțelepțindu-mă să pot pricepe nu numai că Dumnezeu nu are pe nimeni, niciodată, de pierdut, ci și că poate să deschidă fiecăruia o cale spre El. Amin.
