– Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?
Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult. Dacă părinţii îi vor ţine pe copii la toate rugăciunile de seară, aceştia se vor revolta. Nu trebuiesc siliţi, pentru că ei nu au înţeles încă puterea şi valoarea rugăciunii.
Părinţii pot mânca şi fasole şi orice altă mâncare consistentă. Dar dacă copilul încă mai bea lapte, îi vor spune oare să mănânce carne, deoarece este mai întăritoare? Se poate ca ea să fie mai întăritoare, dar sărmanul copil nu o poate mistui. De aceea la început îi dau puţină cărniţă cu supă, ca să vrea să mai mănânce şi a doua oară.
– Părinte, uneori şi cei mari sunt atât de obosiţi seara, încât nu-şi pot face toate rugăciunile.
Să nu neglijeze cu totul rugăciunea. Precum în război, dacă te afli noaptea singur pe o înălţime şi înconjurat de vrăjmaşi, tragi câteva focuri de armă, ca să se înfricoşeze aceia şi să nu te asalteze, aşa şi aceştia să tragă câteva focuri, ca să se înfricoşeze aghiuţă şi să fugă.
Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toți împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos. De asemenea, atunci când aveam vreo problemă, ne rugam cu toţii împreună pentru a se rezolva. Mi-aduc aminte că odată, atunci când s-a îmbolnăvit fratele cel mai mic, tatăl nostru ne-a spus:
„Veniţi să-L rugăm pe Dumnezeu ca, ori să-l facă bine, ori să-l ia, pentru a nu mai suferi”. Ne-am rugat cu toţii şi copilul s-a făcut bine. Dar şi la masă stăteam cu toţii împreună. Mai întâi făceam rugăciune şi după aceea începeam să mâncăm. Dacă cineva începea să mănânce înainte de a se binecuvânta masa, noi spuneam: „Acesta a curvit”. Lipsa înfrânării o consideram curvie. A veni fiecare acasă la orice oră vrea şi a mânca de unul singur fără a exista motiv înseamnă distrugerea familiei.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, 2003, p. 167
