Raiul este dragostea lui Dumnezeu. Înlăuntrul acesteia se află desfătarea tuturor fericirilor. În acest Rai, fericitul Pavel s-a hrănit cu hrană cerească. Și după ce a gustat din pomul vieții, a strigat zicând: „Pe cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc” (I Corinteni 2, 9). De la acest pom al vieții a fost împiedicat Adam prin sfatul diavolului.
Pomul vieții este iubirea lui Dumnezeu din care a decăzut Adam și nu s-a mai putut bucura de ea, ci lucra și vărsa sudoarea lui pe pământul cu spini. Toți câți au fost lipsiți de dragostea lui Dumnezeu, adică de Rai, se hrănesc prin munca lor în mijlocul spinilor, cu pâinea sudorii, chiar dacă pășesc pe drumul drept al virtuților. Este pâinea pe care a îngăduit-o Dumnezeu protopărintelui nostru să o mănânce după căderea lui. Până să găsim așadar iubirea, munca noastră este pe pământul spinilor și în cadrul acestuia semănăm și secerăm, chiar dacă sămânța noastră este sămânța dreptății. Neîncetat ne înțeapă spinii și, chiar dacă ne îndreptățim, trăim în mijlocul acestora cu sudoarea feței noastre.
Când însă, în toiul acestei strădanii, descoperim dragostea lui Dumnezeu, ne hrănim cu pâine cerească și ne întărim, fără să lucrăm până la agonie și fără să ne ostenim precum se ostenesc oamenii fără dragoste. Pâinea cerească este Hristos, Care a venit din Cer pe pământ și dă lumii viața veșnică. Și această viață este hrana îngerilor.
Cine a descoperit dragostea, în fiecare zi și în fiecare ceas Îl „mănâncă” pe Hristos și din această cauză devine fără de moarte (Ioan 6, 58). Deoarece, „cel ce va mânca – zice – din pâinea pe care i-o voi da, viu va fi în veci”. Fericit este, deci, acela care mănâncă din Pâinea Iubirii, care este Iisus. Căci cel care mănâncă din această dragoste, mănâncă pe Hristos, pe Dumnezeul tuturor, o mărturisește apostolul Ioan, când spune că „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Așadar, cine trăiește în iubire, primește de la Dumnezeu, ca rod, viața, și încă din această lume presimte acel aer al învierii în care se desfată cei drepți adormiți întru Domnul.
