Actualitate

Putem să avem icoane în dormitor

Putem să avem icoane în dormitor?

5413

Prin faptul că Biserica binecuvântează unirea trupească înăuntrul căsătoriei nu înseamnă că sunt îngăduite toate. Sfântul Cosma Etolianul îi sfătuieşte pe cei căsătoriţi: “să convieţuiţi cu bună-cuviinţă, ca nişte creştini” (Predici 2). Cele neîngăduite constituie un păcat grav şi primesc mustrare. Şi una dintre cele mai mari binefaceri pe care le poate oferi soţia bună soţului ei este să-l împiedice de la astfel de păcate.

Unii soţi evlavioşi îşi pun probleme dacă ar trebui să aibă icoane în dormitorul lor. Răspunsul este da! Tocmai pentru că relaţiile lor nu constituie un păcat. Şi dacă aceste legături au drept scop naşterea de copii, atunci dobândesc sfinţenie, pentru că aduc pe pământ un om, încă un „chip” al lui Dumnezeu, înmulţind astfel de fiii şi mădularele Împărăţiei Lui, aşa cum spune arhimandritul Sofronie (+1993), stareţul Mănăstirii Ioan Botezătorul din Essex, Anglia.

Şi chiar dacă nu există icoane în casă, Dumnezeu este pretutindeni şi întotdeauna prezent, fie că-L vedem sau nu, prin mijlocirea icoanelor. Prin urmare, trebuie ca întotdeauna să lucrăm ca şi cum am avea în faţă sfânta Lui icoană, aşa cum făcea Prorocul David (v. Psalul 15, 8).

Din Arhim. Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Editura Tabor, Bucureşti, 2010, p. 35


Articole Asemănătoare
353

Fiecare om are o legătură specială cu Dumnezeu

Niciodată nu trebuie să te compari cu nimeni. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea Celui Veșnic; Dumnezeu face cu fiecare om o unică legătură a inimii. De ce urmările neascultării lui Adam sunt atât de dezastruoase? De ce viaţa duhovnicească în Hristos îşi asumă, în această lume, tragica formă de […]

    Articole postate de același autor
    2262

    Praznicul Întâmpinării Domnului la Catedrala Episcopală din or. Ungheni

    Miercuri, 15 februarie 2017. Cînd Biserica Ortodoxă face pomenirea şi Întîmpinării Domnului Nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Tradițional, în fiecare zi de miercuri dimineață creștinii Catedralei Episcopale își îndreaptă pașii spre sfîntul locaș pentru a se ruga Maicii Domnului în […]