PS Siluan de Orhei: „Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă premisa înălţării omului în Împărăţia Cerului”

1309

„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10 – 11)

Prea Cuvioși și Prea Cucernici Părinți,

Iubiți frați și surori,

An de an, Biserica dreptmăritoare binevestește despre bucuria cea mare a Nașterii Mântuitorului Hristos, Cel care este Izvorul bucuriei depline și netrecătoare (In. 17, 13).

Praznicul Nașterii Domnului ne aduce tuturor mângâiere și bucurie, de care se împărtășesc oamenii, cerul și pământul, așa după cum Prorocul și împăratul David prorocise: „Să se veselească cerurile și să se bucure pământul… de fața Domnului, că vine…!” (Ps. 95, 11-12).

Bucurându-ne de această minunată sărbătoare, să ne aducem aminte că este rodul iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu vine în lume pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, adică pentru a ne dărui oamenilor iertarea păcatelor și viața veșnică. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune în acest sens: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Astfel, taina acestui praznic reprezintă taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul Lui Dumnezeu nu doar a coborât pe pământ, ci și ne-a oferit calea ca să ne înălțăm la El, la viața cerească. Sfinții Părinți ai Bisericii au rezumat învățătura despre scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu astfel: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după har” (In.1, 12)

Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos spune că „Din mila și din iubirea Sa de oameni, Dumnezeu l-a povățuit pe om în multe feluri, iar în cele din urmă, pentru ca moartea să fie biruită și omul să fie îndreptat spre îndumnezeire, Dumnezeu a ajuns Să Se întrupeze. De altfel, întruparea trebuia să se petreacă oricum, de vreme ce, nu exista o altă modalitate ca omul să ajungă la îndumnezeire… Îndumnezeirea nu este un lux al vieții duhovnicești, ci este scopul și încununarea vieții omului. Prin Dumnezeu-Om Hristos, de la chip omul poate să ajunga la asemănare, adică la îndumnezeire.”

Întruparea Fiului lui Dumnezeu Iisus Hristos și coborârea sa printre oameni reprezintă premiza înălţării omului în Împărăţia Cerului. Însă această înălțare nu este posibilă decât prin libera conlucrare dintre Dumnezeu Cel Sfânt şi omul căzut din legătura cu El prin păcatul neascultării.

Hristos, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, S-a născut odată cu trupul, dar se naște mereu spiritual în cei care se unesc cu El. Nașterea lui Hristos în noi, se poate realiza prin viața trăită în Biserică, în special prin Sfânta Împărtășanie, prin pocăință și rugăciune.

Vă doresc din tot sufletul să petreceți această sărbătoare cu și alături de Hristos, să-L primiți în viețile voastre și să trăiți cu El pentru veșnicie.

Împărtășindu-vă arhiereasca noastră binecuvântare, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel ce S-a născut din Fecioară în peștera din Betleem să Vă dăruiască tuturor:

Sărbători cu bucurie sfântă!

 

Cu dragoste în Hristos Pruncul Născut,

+ SILUAN,

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove,

Egumen al Sf. Mănăstiri Curchi

 


Articole postate de același autor
3780

Vreau să orbesc

Un tată citind cartea mea Cu taxiul pe străzile orașului, a venit să-mi mărturisească durerea sa. Copilul său, un băiețel de 7 ani, a început să orbească. Ascultându-l, m-am mâhnit mult. Am închis ochii și am încercat să mă pun în locul copilului, ca să văd cât de greu este să fii orb. M-am înfricoșat […]