Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înşine
Orbirea sufletească, mai primejdioasă decât cea trupească
Sfinţirea vieţii noastre
În ultima zi din an este comemorat marele scriitor român, diaconul Ion Creangă
Sfânta Liturghie ne face mai mari și mai bogați decât întregul univers sau de ce este important să se săvârșească slujbele în biserică
Cântecul Floriilor
Dumnezeu nu întârzie niciodată fără rost.
Adrian Sorin Mihalache „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (I)
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (III)
Episcopul Ioan (Moşneguţu): „Biserica şi şcoala: parteneriat pentru educaţie.”
Cât de des să ne împărtășim?
Sfaturi practice în Biserică: Despre cei care pleacă din vremea Sfintei Liturghii
Despre cum stăm în biserică şi alte rânduieli