Vă rugăm să ne spuneţi ceva despre Rugăciunea lui Iisus şi despre modul cum poate fi obţinut darul acestei rugăciuni.
- Dacă nu este un dar al lui Dumnezeu, de fapt nu s-ar putea face nimic. Dumnezeu ne dă darul Său în orice moment al vieţii noastre şi avem nevoie de el pentru că suntem în stare de cădere. Eu cred că esenţa căderii este dorinţa omului de a fi dumnezeu fără Dumnezeu. În referatul biblic despre căderea lui Adam ni se spune că el a urmat sfatul diavolului de a mânca din pomul oprit, crezând că va deveni ca Dumnezeu. Dar este o absurditate să crezi că poţi fi dumnezeu fără Dumnezeu. Şi aceasta este tragedia căderii, iar noi ne găsim într-o astfel de stare.
Deşi suntem toţi membri ai Bisericii prin Taina Botezului, trebuie să luptăm în noi împotriva eredităţii căderii. Şi cred că, dacă această cădere este, în primul rând, un act de orgoliu, a te pregăti pentru primirea darului lui Dumnezeu înseamnă a te smeri înaintea Lui. Cu alte cuvinte, nu este decât un act prin care facem constatarea eşecului nostru. Şi, eşec este poate, un alt cuvânt sinonim pentru păcat. A te pregăti, înseamnă a te aşeza la picioarele scării care duce la Dumnezeu şi care este exprimată în Fericiri: „Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor”.
Deci, pregătirea este un act care constă în a te coborî în profunzimile smereniei. Şi numai în smerenie Dumnezeu ne poate oferi darurile Sale. Aceasta deosebeşte calea creştină de toate pseudo-spiritualităţile care se răspândesc astăzi în lumea întreagă, sub numele de New-Age, care adună la un loc tot felul de curente, tot felul de aşa-zise spiritualităţi ce nu vorbesc nici de smerenie, nici de pocăinţă. Dar tocmai pe calea pocăinţei, omul se întâlneşte cu Dumnezeu.
Am vorbit acum despre dar şi am spus că noi primim darurile lui Dumnezeu în orice moment al vieţii noastre. Trebuie să facem însă un efort pentru a primi acest dar şi cel mai important este a şti cum să facem să dureze acest dar în noi. În experienţa Bisericii vedem că Dumnezeu oferă cu uşurinţă darul Său, dar că, după aceea noi îl pierdem. Şi cum să continuăm în momentul în care am pierdut darul?
Viaţa duhovnicească trece prin trei etape: 1. Etapa dăruirii harului, apoi 2. etapa retragerii simţite a harului şi 3. cea a redobândirii harului. Întreaga problemă a ascezei este cum să trăim în această a doua perioadă. De prima Se ocupă Dumnezeu. În a doua etapă El ne lasă oarecum să mergem cu puterile pe care ni le-a dat, pentru ca, în final, să redobândim acest har şi să-l păstrăm. Eu cred că întreaga tradiţie ascetică şi spirituală a Bisericii (Filocalia, Scrierile Părinţilor etc.) ne învaţă ce să facem tocmai în această a doua perioadă. Şi cred că sunt trei lucruri aici: trăirea după poruncile lui Hristos; lupta contra patimilor (şi Părinţii Bisericii au descris pe larg metodele tămăduirii de aceste boli spirituale) şi iubirea aproapelui.
Adeseori prin iubirea aproapelui putem să ne apropiem de Dumnezeu.
Symeon de la Essex
Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 152-153
