”Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor,
cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare,
că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.”
(Troparul praznicului)
Să nu creadă cineva în mod eronat că prin Înălțarea Sa Hristos, deci Dumnezeu, ne părăsește, căci tot El ne spune: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18).
Să nu ne scape două momente destul de importante din scena Înălțării, în timp ce se înălța la cer Domnul binecuvânta… și ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
Domnul S-a înălțat, însă ne-a făgăduit că îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, și tot El zice: „… când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine” (Ioan, 12, 32). Așadar, prin Înălțarea Domnului trebuie să înțelegem șansa ridicării, înălțării noastre.
Deși viața pământească își are specificul și greutățile sale, „de pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”, vorba părintelui Dumitru Stăniloae, fiecare suflare omenească este chemată spre cele sfinte și dumnezeiești, deci cerești.
Nu e ușoară această desăvârșire și luptă de a ne înălța spre cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Mulți renunță! „Cu cât mai strâns se apropie creștinul de pașii lui Hristos, cu atât mai puțini însoțitori va afla în jurul său.” (Părintele Sofronie Saharov).
Hristos Și-a arătat în chip deplin dumnezeirea Sa, puterea și mărirea Sa divină, întoarcerea întru slava pe care a avut-o dintru început la Tatăl. Prin această minune a Înălțării la cer se încheie lucrarea Sa pământească pentru mântuirea neamului omenesc.
Prin Învierea și Înălțarea Domnului, noi, credincioșii, stăm sub revărsarea harului dumnezeiesc, care face să rodească în sufletele noastre iubirea, bunătatea, respectul, buna înțelegere, ajutorarea și tot ce este plăcut lui Dumnezeu.
Prin Sfânta Înălțare ni se arată dragostea în care trebuie să rămânem pentru a ne asemăna și a ne uni cu Dumnezeu. „Iubirea este legătura societății și înfrățirea întregii omeniri. Este baza fericirii și a bunăstării oamenilor și temelia tuturor virtuților. Este scara care îl ridică pe om la desăvârșire și-l arată cu adevărat chip și asemănare a lui Dumnezeu.” (Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina).
El ne-a împăcat cu Dumnezeu luând asupra Sa pedeapsa ce ni se cuvenea nouă și ne-a „răscumpărat din blestemul legii” (Galateni 3, 13). Astfel, încă de aici, de pe pământ, să trăim o viață cu Hristos și prin Hristos, pe care să-L purtăm în sufletul și faptele noastre. Să ridicăm ochii și gândurile spre cele de sus, unde Iisus ne-a deschis porțile veșniciei. „Să umblăm după lucrurile cele de sus, unde Hristos șade de-a dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3, 1).
Iar făcându-le pe toate acestea, să putem rosti cu fermitate și cu multă încredere rugăciunea sărbătorii: „Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!” (Condacul praznicului).
Preot Octavian MOȘIN
