Preoți basarabeni martirizați în primul an de ocupație sovietică: Pr. Pavel Barbos

Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26 iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord.

Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina.[1]Nordul Bucovinei îl cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România timp de 22 de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului, hotărând ca armata și administrația civilă  de pe teritoriile indicate să se evecueze. La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța( motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”).[2]În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și Bucovina de nord. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. S-au retras și 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.[3]

După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităţilor româneşti, s-a constatat că doar într-o perioadă de un an de ocupaţie sovietică (1940-1941) au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi.[4]Potrivit altor date, dintre cei rămași în timpul ocupației, au fost executați, sau deportați peste o sută de preoți.Numai în localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă au fost executați de către agenții N.K.V.D.,16 preoți.[5] În  perioada stăpânirii sovietice se desfăşura o intensă propagandă antireligioasă. Bisericile erau supuse la plata unor impozite exagerate, în cazul neachitării la timp a sumelor stabilite de autorităţi locaşele sfinte erau închise şi transformate în magazii, sali de spectacole, căzărmi, grajduri sau chiar closete, cum a fost cazul unor biserici din Hotin şi Ismail. Preoţii rămaşi sub stăpânirea sovietică erau şi ei supuşi la plata impozitelor. Erau obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi.[6]

Din  rândurile celor 226 preoţi din Eparhia Hotinului, care cuprindea județele Bălți, Hotin și Soroca, rămaşi sub noua stăpânire, 17 au fost  deportaţi. Au fost deportaţi şi 28 cântăreţi.[7] In Foaia eparhială, Episcopia Hotinului,  nr.3  din 1941, era publicată lista celor 17 parohii vacante prin deportarea preoţilor titulari dar și 8 parohii vacante prin decesul preoților.[8]

Au fost condamnați pe motive politice, pentru apartenența la vre-un partid  din perioada interbelică, pentru ,,agitație antisovietică”, pentru încercarea de a se repatria sau pentru neachitarea către stat a impozitelor stabilite.

Despre martirajul unor preoți din perioada stăpânirii sovietice, preoții Alexandru Baltaga din Călărași, Gheorghe Munteanu din Ismail, Mihei Mizumschi din Volintiri, Cetatea Albă ș.a. s-a mai scris. În rândurile ce urmează încercăm să reconstituim biografiile unor preoți despre care s-a scris mai puțin. Arestați și condamnați la ani grei de temniță de unde nu s-au mai întors, omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică.

 Barbos, Pavel,  preot în parohia Fetești, jud. Hotin. S-a născut la 7 august 1885[9]. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Fetești, jud. Hotin, cu începere de la 16 decembrie 1910[10].

Timp de trei decenii părintele Pavel Barbos a păstorit cu dăruire parohia încredințată. A desfășurat o activitate misionară și pastorală atât în parohie cât și în cadrul ședințelor Cercului Pastoral al protoieriei V, jud. Hotin. Astfel, la 10 octombrie 1937, în cadrul ședinței cercului pastoral care s-a desfășurat în parohia Badragii Vechi, părintele Pavel Barbos din Fetești a predicat în timpul Sf. Liturghii despre „Sfintele Taine ca mijloace de mântuire”. După Sf. Luturghie s-a oficiat un Tedeum, apoi membrii cercului au mers în procesiune ca să sfințească noul local de școală. La aceste manifestări a fost prezent prefectul județului, autoritățile locale, credincioșii localnici și cei veniți din satele vecine[11].

Un eveniment important din viața religioasă a credincioșilor din Fetești a fost sfințirea locului unei noi biserici. Biserica veche era din lemn și neîncăpătoare. Din inițiativa preotului paroh s-a început construcția unei noi biserici. În anul 1934 devizul de cheltuieli pentru construcția bisericii era de 559.940 lei[12].  Din cauza lipsurilor și greutăților materiale, până în anul 1940, pereții bisericii noi au fost ridicați până la ferestre. Împlinirea visului părintelui Pavel Barbos de a construi un nou locaș sfânt a fost realizat peste mai mult de șapte decenii (biserica a fost târnosită în anul 2011)[13].

În primul an de prigoană împotriva credinței din timpul ocupației sovietice (1940-1941)  părintele Pavel Barbos a fost arestat și deportat în Siberia[14],  despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.

După anul 1944 biserica de lemn din Fetești a fost distrusă de autoritățile sovietice, iar construcția noii biserici se afla în ruină[15].

Protoiereu Ioan Lisnic