Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.
Andrei este unul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos. Tradiţia spune că după Înălţarea lui Hristos la Cer şi după Cincizecime a propovăduit Evanghelia în Sciţia sau în Kolhida. Există şi mărturii scrise, că a predicat în Bitinia şi Pontul Euxin, în Propontida, în Calcedon şi în Bizanţ, în Macedonia, în Tracia, în Tesalia şi în Grecia până la Herson. De la Herson s-a întors în Bizanţ şi după ce l-a hirotonit acolo episcop pe Stahie, a venit în Peloponez. În Patras a fost arestat de către antipatul Egheat care l-a răstignit cu capul în jos.
Acesta a fost sfârşitul Sfântului. Dar care a fost începutul? Astăzi se citeşte acea pericopă evanghelică care vorbeşte despre prima întâlnire a Apostolului cu Hristos (vezi Ioan 1, 35-52).
***
Andrei era originar din Betsaida. Aparţinea unei familii sărace de pescari. Cap al familiei era Iona. Andrei şi fratele său, Simon, împreună cu tatăl lor aveau o barcă pescărească şi pescuiau în lacul Galileii. Trăiau o viaţă smerită şi liniştită. Pentru multă lume erau nişte necunoscuţi.
Cei doi fraţi, Andrei şi Petru – aşa s-a numit mai târziu Simon – erau nişte fiinţe nobile. Interesele lor nu se limitau doar la meseria lor. Nu se îngrijeau doar de cum vor pescui, ce vor mânca, cum vor trăi. Aveau şi preocupări mai înalte. Ca iudei, în religia pe care o aveau, credeau în adevăratul Dumnezeu. Credeau în toate câte le învăţau Moise şi profeţii. Mergeau regulat la sinagogă şi prin toate câte auzeau sau citeau, în inima lor înflorea o nădejde vie că se apropie momentul venirii lui Hristos-Mesia, care va mântui pe Israel şi întreaga lume. Cu această nădejde trăiau aceşti săraci pescari din Galileea.
De aceea, când au auzit că la râul Iordan s-a arătat Ioan proorocul, care profeţea că vine Mesia şi chema lumea la pocăinţă, Andrei şi Petru au alergat şi s-au dus la Iordan, devenind ucenicii lui Ioan Înaintemergătorul. Cât de multţumiţi erau că-l ascultă şi că-l văd!
Dar când într-o zi, Hristos, ca un necunoscut, păşea pe ţărm, Ioan, care L-a cunoscut, plin de bucurie şi de veselie Îl arată lui Andrei şi lui Ioan Evanghelistul şi zice: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”(Ioan 1, 36) sau precum a zis în altă împrejurare: „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
În aceste puţine cuvinte se cuprinde taina dumnezeieştii iconomii. Să fim atenţi. După cum observă Sfântul Ioan Gură-de-Aur, Ioan nu spune simplu „Miel”, nu Îl numeşte simplu „Miel”, ci „Mielul”. Acest articol hotărât „l” înseamnă că Hristos nu este unul dintre mulţii miei pe care evreii îi înjunghiau în fiecare an de Paşti, ci este Unicul Miel. Mielul în comparaţie cu care mieii evreilor erau doar nişte icoane şi nişte umbre. El este Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Ioan Gură-de-Aur, tâlcuind şi cuvântul „Cel ce ridică”, observă că jertfa Sa de pe Golgota a fost unică. Iar prin mijlocirea acestei jertfe unice se iartă păcatele întregii lumi. Întotdeauna Hristos ridică, ia asupra Sa, iartă păcatele lumii, prin mijlocirea credinţei şi a săvârşirii Tainei Dumnezeieştii Euharistii.
Andrei şi Ioan, când au auzit aceste cuvinte ale Înaintemergătorului Ioan, cuvinte care-L prezentau pe Hristos ca Izbăvitor al lumii, au hotărât să se apropie de Hristos şi să-L cunoască de aproape. Ioan Înaintemergătorul nu avea să se întristeze că vor pleca de lângă el şi vor merge după Hristos. Avea să se bucure. Pentru că aveau să-L cunoască pe Acela căruia el Îi era Înaintemergător, precum el însuşi spusese, că nu este vrednic să dezlege „cureaua încălţămintelor” Lui (Marcu 1, 7). În felul acesta ucenicii aveau să progreseze spre o învăţătură şi spre o cunoaştere neasemănat mai înaltă. Pentru că Hristos este „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul” (Apocalipsa 22, 13). Andrei şi Ioan se apropie de Hristos. Hristos îi vede că vin după El, se întoarce şi îi întreabă: „Ce căutaţi?”. Ei răspund: „Învăţătorule, unde locuieşti?”. Iar Hristos le spune: „Veniţi şi vedeţi!” (Ioan 1, 39). Ucenicii ajung acolo unde locuia Hristos. Avea casa Lui ? Nu. Locuia provizoriu în casa vreunui străin
În acea casă săracă Hristos i-a primit pe Andrei şi pe Ioan şi a deschis o discuţie cu ei, care a ţinut ore întregi. Cât am vrea să ştim şi noi ce au discutat! Evanghelia nu ne zice ce au discutat. Dar nu există nici o îndoială că subiectul dezbaterii a fost Împărăţia Cerurilor, care venea în lume. Iar ei, peste puţin, vor fi chemaţi ca primi predicatori şi învăţători ai acestei Împărăţii. Înaintea ochilor ucenicilor se deschidea o nouă lume. Pentru prima dată, ascultau lucruri care le luminau cugetul, le încălzeau inima şi care pe om îl zguduie, îl îndeamnă spre acţiune.
Aceasta a fost prima întâlnire a celor doi ucenici cu Hristos. Atât de impresionaţi au fost Andrei şi Ioan de această întâlnire, încât unul dintre ei, Ioan, care a scris mai apoi Evanghelia, a consemnat şi ora întâlnirii, că era „ca la ceasul al zecelea” (Ioan 1, 40). Ceasul al zecelea după ceasul ebraic, corespunde cu ora 4 după-amiază conform ceasului nostru. Iar că impresia pe care le-a făcut-o această întâlnire a fost uriaşă se vede şi din faptul că Andrei, plin de entuziasm, a alergat şi l-a aflat pe fratele său Petru şi i-a spus : „L-am aflat pe Mesia!” (Ioan 1, 46). Pentru că Hristos este izvorul cristalin, „apa cea vie” (Ioan 4,10), copacul cel nemuritor, „pâinea vieţii” (Ioan 6,35), lumina, soarele care luminează, încălzeşte şi viază, mărgăritarul cel de mult preţ. Orice imagine am folosi este inferioară realităţii. Acesta este Mesia şi Izbăvitorul lumii.
Pentru Andrei, cel mai important moment din viaţă a fost momentul în care L-a cunoscut pe Hristos. S-a întipărit atât de viu în sufletul său, încât avea să-l ţină minte până în celălalt moment. Ultimul moment din viaţă, în care şi el, răstignit, dar mai mult, răstignit cu capul în jos, după cum am spus, şi-a dat sufletul său pe cruce.
***
Cel mai important moment! Şi acum vă întreb: Care este cel mai important moment din viaţa voastră? Oamenii acestui veac ne vor răspunde la această întrebare potrivit importanţei pe care o dau anumitor persoane sau lucruri. Pentru cel care este dator sume uriaşe, cel mai important moment este cel în care datoria i se şterge. Pentru cel întemniţat, cel mai important este momentul în care închisoarea se deschide şi el iese afară. Pentru cel captiv, momentul eliberării, pentru cel bolnav, care se primejduieşte să moară, cel mai important este momentul în care sănătatea i se restabileşte şi iese din spital. Pentru un student, momentul în care îşi ia diploma. Pentru altul, momentul în care îşi face nunta. Pentru altul, momentul în care i se naşte un copil. Iar pentru altul, momentul în care lozul său a câştigat milioane…
Dar din toate aceste momente, neasemănat mai important este momentul în care omul se trezeşte din somnul păcatului şi zăreşte lumina cea dulce a credinţei în Hristos. O, momentul în care cineva Îl cunoaşte pe Hristos, nu formal, ci duhovniceşte, şi Îl simte de acum ca pe Mântuitorul şi Izbăvitorul lui personal. Acest moment este cel mai important. Deoarece nicăieri în altă parte, da, nicăieri în altă parte, omul nu poate să-şi găsească bucuria, pacea, iubirea, izbăvirea şi mântuirea.
Iubiţii mei, îngăduiţi-mi să vă întreb pe fiecare dintre voi: Există în viaţa voastră un astfel de moment?
Răspundeţi-vă singuri!
† Episcopul Augustin
Sursa: “Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”
