Actualitate

Praznicul mariologic al Bunei Vestiri, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

1162

În ziua Praznicului mariologic al Bunei Vestiri, 7 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.

Buna Vestire – Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită în popor Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Biserica a rânduit cinstirea ei în ziua de 25 martie/7 aprilie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu (Luca 1, 35-38). Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, versetele de la 26 la 38.

La predică, Episcopul Ioan a reliefat rolul Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii, subliniind importanța generoasei sale disponibilități de a colabora cu harul dumnezeiesc, care se constituie în model de viață și acțiune pentru orice credincios.

De asemenea, Preasfinția Sa a menționat faptul că Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic.

Biserica ne cheamă să ne bucurăm în ziua Bunei Vestiri şi această bucurie şi nădejde a mântuirii noastre la care suntem chemaţi să o trăim cu inima deschisă în fiecare zi a vieţii noastre.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1274

La Chișinău a avut loc Festivalul Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a XV-a

În perioada 20-23 octombrie, anul curent, Asociația Muzical – Corală din Moldova a organizat Festivalul – Concurs Internațional de Muzică Corală ”A ruginit frunza din vii” ediția a XV-a. Președintele Asociației Muzical Corale doamna Elena Marian a adunat peste 30 colective muzicale din Republica Moldova, Spania, Filipine, Ucraina şi România pentru participare. În cele patru […]